stiripescurt.ro
Magazin

Vremea azi: Cod Galben de ninsori în nordul Moldovei. Lapoviţă şi polei în mai multe județe

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ninsori în judeţele Suceava, Neamţ, Bacău şi la munte, unde se va depune strat de zăpadă. De asemenea, ANM anunţă lapoviţă şi polei în restul Moldovei şi în Muntenia.

Potrivit ANM, până la ora 18.00, în judeţele Suceava, Neamţ, Bacău şi la munte vor predomina ninsorile moderate cantitativ şi va continua să se depună strat de zăpadă.  

”În restul Moldovei vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi se va depune polei. Precipitaţii predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare vor fi şi în estul Munteniei, pe arii restrânse se va depune strat de zăpadă şi se va forma polei”, a transmis, miercuri, ANM.  

Potrivit meteorologilor, în toată zona vizată, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 50…60 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea. 

 De asemenea, astfel de fenomene se vor semnala temporar şi în Dobrogea. 

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Prognoza meteo: Temperaturile vor rămâne mai ridicate faţă de cele normale inclusiv în prima săptămână a lunii octombrie

Mihnea Tudor

16 august – Prăznuirea Sfinților Martiri Brâncoveni la Biserica schitului istoric Târnăvița

Mihnea Tudor

În căutarea câștigului: Casino Alpha te ajută să alegi cele mai profitabile jocuri de cazino online

redactia

Europa în pericol: Continentul nostru se încălzeşte de două ori mai repede decât restul planetei. Raport ONU şi Copernicus

Mihnea Tudor

A dispărut un submarin turistic care explora epava vasului Titanic. Nu se știe câți pasageri erau la bord

Mihnea Tudor

Vremea azi: Coduri galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică în jumătatea de est a ţării

Mihnea Tudor

Marea Neagră, amenințată după distrugerea barajului Nova Kahovka, Ucraina: Există un risc hidric, susține un biolog marin

Gloria Pascu

Tina Turner a murit după o lungă suferință

Mihnea Tudor

Meteo ANM: Temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale în primle trei săptămâni din iunie, în mai multe regiuni

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »