Vremea duminică. Plouă în unele județe, vreme instabilă în București

Alertă meteo: Cod Galben de vijelii, în nouă județe
Alertă meteo: Cod Galben de vijelii, în nouă județe

Duminică vom avea parte de instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării, mai ales în jumătatea de vest.

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi torențiale, vânt și grindină pentru duminică. Alerta vizează 15 județe.

De la ora 10:00 până la ora 23:00, în Banat, Crișana, Maramureș, nordul Olteniei și local în Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și condiții de grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp. Alerta vizează total sau parțial județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara.

Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse și în restul țării, mai ales în zonele de deal și munte.

În Capitală se vor înregistra duminică temperaturi de 29 de grade. Sunt condiţii să plouă slab.

Cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii ca trecător să plouă slab, cu precădere în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări (viteze la rafală de până la 35…40 km/h).

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

meteo vremea vremea azi vremea duminica
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes