Weekend cu vijelii în toată țara. Vântul va atinge și 90 km/h, iar la munte va ninge

26.02.2021
14:16
Weekend cu vijelii în toată țara. Vântul va atinge și 90 km/h, iar la munte va ninge
Weekend cu vijelii în toată țara. Vântul va atinge și 90 km/h, iar la munte va ninge

Meteorlogii au emis o informare de vânt puternic care intră în vigoare sâmbătă dimineaţă. Până luni, la ora 10.00, vântul va sufla cu putere în întreaga ţară, rafalele ajungând, la munte, până la 90 de kilometri la oră.

”Din a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă (26/27 februarie) vântul se va intensifica treptat, la început în nord-est şi la munte, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (27 februarie) în cea mai mare parte a ţării. Duminică (28 februarie) şi luni (1 martie) intensificări temporare ale vântului vor mai fi îndeosebi în regiunile estice şi în zona de munte”, au transmis meteorologii, potrivit news.ro.

Potrivit acestora, se vor înregistra viteze la rafală, în general, de 45…55 km/h, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali se vor depăşi 80…90 km/h.

La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi intervale în care va ninge, iar în estul teritoriului, îndeosebi din a doua parte a nopţii de duminică spre luni (28 februarie/1 martie), şi pe parcursul zilei de luni (1 martie) vor predomina ninsorile.

Vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi treptat în toate regiunile, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

alerta meteovant 90 km/hvijeliiweekend
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes