Zece morţi în atacul armat din apropiere de Los Angeles. Criminalul a dispărut

Atac Monterey
Atac Monterey

Cel puţin zece persoane au fost ucise într-un atac armat în Monterey Park, California, un orăşel care găzduia un festival dedicat Noului An chinezesc, potrivit autorităţilor, care anunţă că suspectul a reuşit să fugă şi este în libertate, transmite CNN.

UPDATE: Cel puţin 10 persoane au murit în atacul armat de la Monterey Park, California, potrivit căpitanului Andrew Meyer de la Departamentul şerifului din comitatul Los Angeles.

Suspectul în cazul atacului în masă “a fugit de la locul faptei şi rămâne în libertate”, a declarat oficialul. El a îndemnat orice persoană care deţine informaţii cu privire la acest incident să sune la poliţie şi a pus la dispoziţia publicului două numere de telefon, inclusiv unul pentru ponturi anonime.

Atacul armat s-ar fi petrecut într-un local. Când poliţia a ajuns la faţa locului, oamenii ţipau şi încercau să iasă din club.

“Departamentul de pompieri din Monterey Park a intervenit la faţa locului şi a tratat răniţii. Şi a declarat 10 dintre victime decedate la faţa locului”, a declarat căpitanul.

ŞTIREA INIŢIALĂ: 

Poliţia din California a fost chemată să intervină în urma unor focuri de armă, care s-ar fi soldat cu victime şi care au avut loc în Monterey Park, în apropiere de Los Angeles, unde aveau loc serbări cu ocazia intrării în Noul An chinezesc, relatează BBC.

Incidentul a avut loc sâmbătă, după ora locală 22:00 (duminică, ora 08:00, ora României), în condiţiile în care se adunaseră mii de persoane.

Nu este clar deocamdată câte persoane au fost împuşcate sau dacă cineva a murit.

Poliţia nu a comentat şi nici nu se ştie dacă are vreun suspect în custodie.

Videoclipurile de pe reţelele sociale arată o prezenţă mare a poliţiei în zonă.

Un martor ocular a declarat pentru Los Angeles Times că trei persoane s-au refugiat în restaurantul său şi i-au spus să încuie uşa, deoarece în zonă se afla un bărbat cu o mitralieră.

Festivalul Anului Nou Lunar este un eveniment care durează pe tot parcursul weekendui şi care atrage mulţimi de peste 100.000 de vizitatori.

Festivităţile de sâmbătă seară erau programate să se încheie la ora locală 21:00.

Monterey Park are o populaţie de aproximativ 60.000 de persoane şi găzduieşte o comunitate asiatică numeroasă.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

anul nou chinezescatac armat los angelesatac armat sua
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes