Zelenski, aflat la Washington, îi îndeamnă pe americani să nu facă jocul lui Putin

12.12.2023
2:37
Zelenski compară Rusia cu Germania nazistă
Zelenski compară Rusia cu Germania nazistă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a început o vizită esenţială la Washington pentru a consolida asistenţa de securitate, a declarat luni în faţa unei audienţe militare americane că speră că încă poate conta pe Statele Unite şi a îndemnat Congresul să nu facă jocul preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează Reuters.

“Noi nu vom renunţa. Ştim ce avem de făcut şi puteţi conta pe Ucraina. Şi sperăm la fel de mult să ne putem baza pe voi”, a declarat Zelenski într-un discurs rostit la Universitatea Naţională de Apărare.

Administraţia preşedintelui american Joe Biden a avertizat Congresul că un eşec în reînnoirea asistenţei militare pentru Ucraina ar putea înclina războiul în favoarea Rusiei, creând ameninţări la adresa securităţii naţionale a ţărilor din Occident.

Într-o aluzie la disputele din Congres privind alocarea ajutorului, Zelenski a subliniat că este “crucial ca politica să nu-i trădeze pe soldaţi”.

“Permiteţi-mi să fiu sincer cu voi, prieteni. Dacă există cineva inspirat de problemele nerezolvate de la Capitol Hill (Congresul SUA – n.r.), acela este doar Putin şi clica sa bolnavă”, a spus Zelenski.

Preşedintele ucrainean este invitat marţi la întâlniri la Casa Albă şi cu membri ai Congresului, în condiţiile în care mulţi congresmeni republicani au pus la îndoială continuarea ajutorului acordat Ucrainei.

Preşedintele rus Vladimir Putin a lansat invazia Ucrainei la începutul anului trecut, declanşând un război care a ucis sau a rănit sute de mii de persoane şi a dus la cea mai mare confruntare dintre Rusia şi Occident din ultimele şase decenii. Susţinută de ajutorul militar de miliarde de dolari al SUA, precum şi de serviciile de informaţii americane, Ucraina a reuşit să respingă încercarea iniţială a Rusiei de a cotropi ţara şi să oblige forţele ruseşti la o retragere din oraşe cheie. Dar Kievul nu a reuşit să străpungă liniile defensive ruseşti într-o contraofensivă majoră în acest an, iar Rusia este acum în ofensivă în est.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a avertizat că Putin încă mai speră să obţină victoria în Ucraina, chiar dacă a oferit asigurări privind sprijinul “de nezdruncinat” al SUA pentru această ţară. “În ciuda crimelor sale şi în ciuda izolării sale, Putin încă mai crede că poate supravieţui Ucrainei şi că poate supravieţui Americii. Dar se înşeală”, a spus Austin în aplauzele publicului. El a adăugat, într-o aparentă referire la Congres: “Angajamentele Americii trebuie să fie onorate”.

Congresul a aprobat peste 110 miliarde de dolari pentru Ucraina de la invazia Rusiei din februarie 2022, dar nu a aprobat niciun fond de când republicanii au preluat conducerea Camerei de la democraţi, în ianuarie. Până la jumătatea lunii noiembrie, Departamentul american al Apărării a folosit 97% din cele 62,3 miliarde de dolari pe care le are ca fonduri suplimentare, iar Departamentul de Stat a folosit toate cele 4,7 miliarde de dolari din fondurile de asistenţă militară pentru Ucraina, a declarat săptămâna trecută Shalanda Young, director pentru bugetul american.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ajutor ucrainaasistenta militara ucrainaZelenskizelenski biden
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes