AIEA: Evacuările din Zaporojie stârnesc, din nou, îngrijorările cu privire la siguranţa centralei nucleare

08.05.2023
14:48
Centrala nucelară Zaporojie
Centrala nucelară Zaporojie

Organismul de supraveghere nucleară al Naţiunilor Unite, AIEA, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la siguranţa centralei nucleare din Zaporojie, spunând că situaţia devine “din ce în ce mai imprevizibilă”, după ce Moscova a ordonat evacuarea locuitorilor din zonele ocupate de Rusia aflate în apropierea instalaţiei nucleare, relatează CNN.

Centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost ocupată de forţele ruseşti, dar este operată în mare parte de angajaţii ucraineni care lucrau acolo. Oraşul Enerhodar, în apropierea căruia este situată centrala, se numără printre cele 18 localităţi de pe linia frontului ai căror locuitori au început să fie evacuaţi în weekend. Cea mai mare parte a personalului centralei locuieşte în acest oraş, a arătat directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Rafael Mariano Grossi, într-un comunicat.

Aproape 1.680 de persoane, dintre care 660 de copii, au fost evacuate din zonele din apropierea centralei nucleare din Zaporojie, a declarat duminică seara târziu un oficial instalat de Moscova, citat de Reuters.

Grossi s-a declarat că profund îngrijorat de “condiţiile din ce în ce mai tensionate, stresante şi dificile” pentru personal şi familiile acestora şi de “riscurile foarte reale de securitate şi siguranţă nucleară cu care se confruntă centrala”.

“Trebuie să acţionăm acum pentru a preveni ameninţarea unui accident nuclear grav şi consecinţele sale asociate pentru populaţie şi mediu”, a avertizat Grossi.

Evacuarea oraşului Enerhodar are loc pe fondul zvonurilor privind o contraofensivă ucraineană anticipată, regiunea sudică fiind probabil o ţintă majoră, în eforturile Kievului de a încerca să recupereze teritoriile luate de Moscova.

Directorul centralei, Iuri Cerniciuk, a declarat că personalul de la centrală nu este evacuat şi “face tot ce este necesar pentru a asigura siguranţa nucleară şi securitatea la centrală”.

Cerniciuk a declarat că toate cele şase reactoare ale centralei rămân oprite, iar echipamentele sale sunt rămase în modul întreţinere, “în conformitate cu toate reglementările necesare în materie de securitate şi siguranţă nucleară”, după cum a precizat şi Grossi.

Ucraina se bazează în mare măsură pe energia nucleară. În cazul în care Rusia ar păstra centrala Zaporojie – asupra căreia a preluat controlul în luna martie a anului trecut – Ucraina ar pierde aproximativ 20% din capacitatea sa internă de generare a energiei electrice. Analiştii spun că Rusia a dorit să captureze centrala fără a o deteriora, în speranţa de a-şi deservi propria piaţă de electricitate.

Centrala a fost deconectată frecvent de la reţeaua electrică ucraineană din cauza bombardamentelor intense ale Rusiei în zonă, ceea ce a generat în mod repetat temeri în Europa cu privire la un accident nuclear, deşi experţii spun că un alt dezastru de mărimea celui de la Cernobîl rămâne puţin probabil.

Pe de altă parte, confruntate cu perspectiva unei contraofensive ucrainene, forţele ruseşti mută membri ai autorităţilor locale, colaboratori, copii şi profesori din regiunea Zaporojie. Cel mai recent exemplu este oraşul Tokmak din regiunea Zaporojie, locuitorii fiind transferaţi în oraşul Berdiansk, aflat de asemenea sub control rusesc, relatează The Guardian. Părinţii din acest oraş au fost informaţi să nu-şi înscrie copiii la şcoală, dacă au refuzat ordinul de evacuare, potrivit actualizării zilnice a Statului Major General al Ucrainei. Între timp, există cozi la benzină, şoferii din Tokmak fiind anunţaţi că nu sunt planificate noi livrări.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

centrala nucleara zaporojieevacuari zaporojiesiguranta zaporojiezaporojie
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes