Autorităţile au ordonat Bisericii Ortodoxe Ucrainene să plece din complexul mănăstiresc Pecersk Lavra din Kiev

Complexul mănăstiresc Pecersk Lavra din Kiev
Complexul mănăstiresc Pecersk Lavra din Kiev

Oficialii ucraineni au cerut, vineri, unei aripi istorice aliniate cu Rusia a Bisericii Ortodoxe să părăsească un complex mănăstiresc din Kiev, aceasta fiind cea mai recentă decizie luată împotriva unei confesiuni privite cu suspiciune de guvern, relatează Reuters.

Kievul a luat această decizie împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC) – care a acceptat autoritatea patriarhului Moscovei după ce Rusia şi-a lansat anul trecut invazia pe scară largă – pe motiv că este pro-rusă şi colaborează cu Moscova. Patriarhul Moscovei, Kirill, a sprijinit ferm invazia.

UOC spune că a rupt legăturile cu Rusia şi patriarhia Moscovei şi că este victima unei vânători de vrăjitoare politice.


Ministerul Culturii din Ucraina a declarat că UOC a primit ordin să părăsească complexul mănăstirii Pecersk Lavra din Kiev, vechi de 980 de ani, unde îşi are sediul.

Într-o declaraţie, a spus că o anchetă a dezvăluit că UOC „a încălcat termenii acordului privind utilizarea proprietăţii de stat”, dar nu a oferit detalii.

Vastul complex Pecersk Lavra din Kiev – în traducere, Mănăstirea Peşterilor din Kiev – este o comoară culturală ucraineană şi sediu al aripii din Biserica Ortodoxă Ucraineană care se află sub tutela Patriarhiei Moscovei.

UOC, care are până pe 29 martie să plece, a anunţat într-o postare pe Facebook că rezultatele anchetei au fost „evident părtinitoare şi încalcă grav normele legale”.

Din octombrie, Serviciul de Securitate al Ucrainei a efectuat periodic percheziţii în bisericile UOC, a impus sancţiuni episcopilor şi susţinătorilor săi financiari şi a deschis dosare penale împotriva a zeci de clerici.

Autorităţile au spus că au găsit literatură pro-rusă în incinta bisericii, cetăţeni ruşi fiind găzduiţi acolo, acuzaţii pe care UOC le-a negat.

Majoritatea credincioşilor ortodocşi ucraineni aparţin unei ramuri separate a credinţei, Biserica Ortodoxă a Ucrainei, formată în urmă cu patru ani prin unirea unor ramuri independente de autoritatea Moscovei.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

biserica ortodoxa ucraineana biserica ortodoxa ucrainene patriarhul moscovei pecersk lavra
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes