Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, nu au dreptul să vorbească în numele întregului Parlament, a precizat liderul Uniunii Salvați România, Dan Barna, după poziția comună exprimată de președinții celor două Camere ale Legislativului față de comunicatul Departamentului de Stat al SUA privind legile Justiției.
“Domnii Dragnea și Tăriceanu confundă Parlamentul cu propriile partide și se substituie instituției. Nu au dreptul să vorbească în numele întregului Parlament. De fapt, cei doi domni ar trebui să își dea demisia de la conducerea celor două Camere, după avertismentele dure pe care partenerii strategici ai României le-au dat în ultima perioadă în legătură cu statul de drept și justiția. Este o dovadă în plus că persoanele cu probleme penale chiar nu au ce căuta în funcții publice pentru că periclitează prin interese personale meschine viitorul României și al cetățenilor ei”, afirmă Dan Barna, într-un comunicat transmis de USR.
Totodată, USR apreciază că este “inadmisibil” ca Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu să publice comunicate oficiale în numele Parlamentului României pentru a răspunde comunicatului de luni al Departamentului de Stat al SUA cu privire la modificarea legilor Justiției.
Comenteaza cu profilul facebook