Brancardierul de la Spitalul “Victor Babeş” din Bucureşti a fost reţinut

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţă, vineri seară, că brancardierul de la Spitalul “Victor Babeş” din Bucureşti a fost reţinut. Procurorii au stabilit că bărbatul a intrat în salonul ATI înaintea colegilor şi, confundând pacienta cu una decedată care trebuia transportată, i-a scos sonda de intubare.

”La data de 11.12.2020, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, brancardier în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale “Dr. Victor Babeş” Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conform news.ro.

Procurorii au precizat că, în data de 10.12.2020, ora 15:30, după ce una dintre cele două paciente dintr-un salon al Secţiei de Terapie Intensivă a fost declarată decedată, pentru ridicarea cadavrului din salon şi depunerea acestuia la morgă au fost solicitaţi mai mulţi brancardieri, între care şi inculpatul, precum şi o infirmieră.

”Inculpatul s-a echipat cu costumul de protecţie, a intrat în salonul respectiv fără a-i mai aştepta pe ceilalţi şi, confundând cele două paciente, şi-a depăşit atribuţiile de serviciu şi a scos sonda de intubare de la pacienta în viaţă, aceasta decedând la scurt timp, în pofida manevrelor de resuscitare aplicate de medicii care fuseseră alertaţi. Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive”, au mai precizat procurorii.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi D.G.P.M.B. – Serviciul Omoruri.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

brancardier retinutbrancardier victor babescrima brancardierfemeie detubata
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes