Președintele Iohannis ne-a promis în campania trecută “România Normală”. Prin România Normală mulți români, indiferent că erau susținători sau nu ai președintelui, înțelegeau “O țară că afară”. Dar fiecare vede o țară că afară în mod diferit. Pentru acești influenceri Etalonul Suprem este America. Mama democrației. Ce uită să menționeze acești provaduitori ai marii democrații americane sunt injustiția și inegalitatea socială cu care se confruntă americanului de rând. Sistemul medical american este unul dintre cele mai slabe din lume, deși Barack Obama a încercat să îl schimbe și să facă accesul la sănătate mai accesibil pentru americanul de rând. Celebra Obamacare a fost anulată de Trump, în primele săptămâni de mandat. Rezultatul se vede: SUA au depășit China la numărul de cazuri de COVID. Dar să nu divagăm.
Pandemia, care a izbucnit anul trecut, a introdus o nouă normalitate. Închiși în case luni de zile am început să acceptăm izolarea că noua normalitate.
Deși în toată lumea începuseră cu măsurile de siguranță, deoarece OMS anunțase încă din ianuarie că omenirea se confruntă cu o pandemie, guvernul, condus la vremea respectivă de Ludovic Orban, a început, prin februarie anul trecut, un atac feroce asupra sistemului public de sănătate permițând privaților din sănătate acces la fondurile publice.
Prin legislația propusă PNL intenționa văduvirea sistemul public de sănătate de fonduri si redirectionarea acestor bani către sistemul privat.
Pentru sistemul public, pandemia a venit ca o gură de aer și atacul asupra sănătății a fost amânat. Deocamdată. Deoarece premierul Cîțu trimite deja semnale că sănătatea publică nu mai este o prioritate.
Unii politicieni și simpatizanți de dreapta, voit sau inconștient, nu realizează că trăim în secolul 21, iar epoca liberalismului sălbatic a apus în majoritatea țărilor civilizate.
Aceștia nu înțeleg cum funcționează sistemele politico-sociale în țările de afară pe care le-au vizitat, dar nu au locuit niciodată în ele și pe care nu uită să le menționeze în discursurile lor demagigice.
Toate aceste țări pun pe prim plan cetățeanul. Un funcționar public de la primăria din Haga îmi spunea în 2014 că în Olanda cele mai protejate categorii de cetățeni sunt angajatul și chiriașul.
De aproape 6 ani locuiesc în Regatul Unit într-un orășel de circa 90.000 de locuitori, la sud de Birmingham. Am obținut de curând “Settlet status” fapt care îmi permite să locuiesc și să lucrez pe termen nedeterminat oriunde pe teritoriul Regatului Unit.
Sistemul de sănătate britanic NHS (Național Heath Service) este unul public și nu privat și la care are acces orice cetățean sau rezident în UK fără să plătească (am citat din descrierea oficială a NHS). Cu toate că nu este cel mai performant din Europa, sistemul medical britanic este, față de cel românesc, incomparabil mai bun. An de an mii de medici și alt personal medical sosesc din toate țările că să lucreze în UK. În primul rând din cauza salariilor, pentru că britanicii au înțeles cu mult înaintea pandemiei că NHS are nevoie de specialiști în sănătate și că aceștia trebuie plătiți.
Inițial britanicii, temându-se de efectele asupra economiei ale unei carantine totale, au vrut să o evite sperând la o imunitate de turmă. Creșterea alarmantă a focarelor de infecție, în special în orașele mari, i-a determinat însă și pe ei să impună carantină totală de 3 luni. Au urmat apoi alte 2 perioade de lockdown mai scurte.
Ca paranteză, la vestea că guvernul britanic refuză să pună regatul în carantină, a fost inițiată o petiție care a strâns încă cca 2 ore peste 100.000 de semnături.
În România (normală?), petițiile (inutile dvpd legal) sunt puse pe două site-uri care nu au nicio legatură cu Parlamentul sau Guvernul. Un site care găzduiește petițiile nu dorește decât să facă bani din trafic și pe celalalt site găzduiește doar petițiile împotriva unui partid politic.
În UK petițiile se depun direct pe site-ul parlamentului (petition.parliament.uk). Dacă o petiție strânge 10.000 de semnături guvernul este obligat să răspundă semnatarilor. Iar dacă strânge peste 100.000 petiția este discutată de Parlament.
În timpul restricțiilor, britanicii puteau să iasă afară pentru cumpărături sau să facă mișcare în parcuri însă erau obligați să țină distanță. Nu au existat măsuri coercitive, precum amenzile din România, cu toate că au fost destui și britanici care au protestat împotriva carantinei. S-au găsit unii care să distrugă antene 5G pentru că erau convinși că virusul are legătură cu ele.
Într-una din zilele carantinei mi-am luat camera foto și am ieșit din casă că să fac mișcare și câteva fotografii. Doi polițiști pe biciclete s-au oprit lângă mine la câțiva metri distanță m-au întrebat ce mai fac și le-am răspuns că după o lună și jumătate de stat în casă am zis să fac ceva mișcare. “Ok, take care and stay safe, sir” mi-au spus și și-au văzut de drum.
Informare și transparență
În paralel cu perioada de lockdown, NHS a început o campanie agresivă de informare despre măsurile de prevenție pe toate canalele media. Deciziile guvernamentale luate pentru stoparea pandemiei au fost de asemenea popularizate în media tradițională și social media. TOATE site-urile oficiale au postat în topuri paginilor informații legate de COVID 19. Găsești oricând dorești tot ce vrei să afli despre banii cheltuiți de guvern pentru stoparea pandemiei.
Magazinele, fabricile, care nu fuseseră încă închise, au început să afișeze în TOATE limbile măsurile de prevenție. Televiziunile au difuzat și ele spoturi și au existat mii de anunțuri plătite ale guvernului pe Youtube sau Facebook.
Medicul de familie îmi trimitea pe telefon 2-3 mesaje săptămânal ca să anunț dacă am simptome. Am primit scrisori personalizate cu nume și prenume de la medicul de familie, de la guvern și de la NHS. Politica a fost una de informare masivă a populației. O politică în slujba cetățeanului și nu în detrimentul acestuia.
În repetate rânduri premierul Johnson (afectat și el de Covid) a spus în discursuri de ce este nevoie ca britanicii să stea în case: sistemul medical era suprasolicitat și singura masură care ar putea ajuta acest sistem să facă față pandemiei era izolarea.
Alte măsuri luate de britanici
- Anul trecut trebuiau să fie alegeri locale în UK, și prin lege, parlamentul a decis amânarea lor până in 2021.
- Au luat măsuri de protecție socială pentru angajații care au rămas fără muncă. Astfel, parlamentul a adoptat o lege prin care aceștia au avut acces la Universal credit (ajutor de șomaj).
Liber-profesioniștii (self-employed) nu au avut acces la Universal Credit în prima faza însă un amendament depus în aceeași zi al laburiștilor a fost adăugat în ziua următoare la lege fără că conservatorii să protesteze întrucât și-au dat seama că omiseseră din greșală cca 5 milioane de locuitori. - Companiile private au primit de asemenea ajutoare de stat, sub formă de granturi sau împrumuturi la bănci cu dobânzi reduse.
- spitalele au primit fonduri suplimentare și au fost extinse. Vărul meu care lucrează în constructii îmi povestea că a lucrat la un spital în Londra. Acesta avea două etaje cosntruite, dar nu erau finalizate. Rămăseseră “la roșu”. În 30 de zile au fost complet finalizate și dotate cu aparatură.
- zilele acestea se derulează un recensământ al populației în întregul Regat. Totul se derulează online sau prin poștă.
- Ieșirea din UE i-a favorizat. Fără constrângerile birocratice ale UE britanicii, au comandat doze de vaccin pentru întreaga populație și din peste 50 mil locuitori cca 15 milioane au fost deja vaccinați.
Am menționat doar câteva măsuri luate într-o țară de afară. Una normală.
Și daca toți vreți o țară că afară, ar trebui să vă uitați în primul rand în țările Uniunii Europene: Marea Britanie, Suedia, Danemarca (și nu numai) sunt țări europene unde sistemul de sănătate este PUBLIC și nu privat. Pe continentul american, Canada are de asemenea un sistem de sănătate public încă din 1947. Pentru că într-o țară de afară, normală, sănătatea nu este o afacere.
Comenteaza cu profilul facebook