Trăim pe fugă, dezordonat, mâncăm de plăcere, mult de sărbători, doar un pic înainte de vacanţa de vară, uneori ne înfometăm sau ţinem diete fulger, fără a considera că avem nevoie de sfaturile specialiştilor. Peste toate acestea s-a suprapus pandemia de Covid-19, care a adus şi mai mult stres sau anxietate, însă şi veşti bune, timide poate, despre felul în care conştientizăm că trebuie să ne cunoaştem organismul mai bine. Nutriţionistul Radu Ababi, din Cluj-Napoca, a vorbit pentru News.ro despre toate acestea, dar şi despre munca sa cu pacienţi suferinzi de diabet, cancer, boli cardiovasculare, metabolice sau ortopedice, precum şi cu copiii. Şi pandemia a afectat percepţia românilor faţă de nutriţie. ”Contează să fii echilibrat, să îţi cunoşti corpul, mâncatul să fie 70% sănătate şi 30 % plăcere!”, spune nutriţionistul.
Radu Ababi are doar 29 de ani şi activează din 2017 la o clinică din Cluj-Napoca, axată pe chiropractică şi nutriţie. A absolvit Nutriţie şi Dietetică la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Târgu Mureş, în 2015, iar încă doi ani a urmat un master în Nutriţie Clinică şi Comunitară la aceeaşi instituţie de învăţământ. S-a angajat imediat la clinica clujeană, în urma unui interviu la care au fost peste 100 de candidaţi, iar până în prezent s-a ocupat, la cabinet sau prin consultaţii online, de aproximativ 1.500 de cazuri, cu o rată importantă de succes.
Mirajul dietei cu supă de varză vs plan alimentar specializat şi menţinere
De foarte mulţi şi România a intrat în vârtejul curentului ”trebuie să arăt bine, indiferent de vârstă şi cu orice preţ”. O simplă căutare pe net ”dietă slăbire” oferă aproape două milioane de răspunsuri în 0.59 secunde. Absolut toată lumea se pricepe la diete şi dă sfaturi, ca şi la fotbal, politică, femei sau orice subiect la zi. Dacă mai accesăm şi reţelele sociale, devine clar că e nevoie de concediu.
Din milioane de informaţii însă, prea puţine sunt profesioniste, cu sfaturi care să înceapă simplu, ca pe prospectele medicamentelor: ”Adresaţi-vă medicului specialist”.
Radu Ababi este unul dintre ei, în pofida vârstei tinere, iar rata sa de succes este exemplificată şi de mesajele de mulţumire ale pacienţilor săi, trimise la clinica unde activează sau pe conturile sale din reţelele sociale. Pacienţii nu se sfiesc să pună fotografii cu ei, ”before and after”, să spună cât au slăbit, cât de bine se simt sau să facă recomandări. Sigur că are şi pacienţi care vor să slăbească pentru ”a arăta bine la vară”, dar sunt mai puţini decât cei cu afecţiuni serioase sau cei care şi-au dat seama că nu merge s-o ţină cu diete anuale, în urma cărora slăbesc 10 kilograme şi pun înapoi 15.
”Pe net există foarte multă informaţie care trebuie filtrată, iar oamenii, din păcate, nu au cunoştinţele necesare pentru a face asta. E plin de diete care promit mult, dar majoritatea nu sunt echilibrate, nu oferă micro şi macronutrienţi, nu oferă tot ce are nevoie corpul nostru. Iei dieta de pe net, slăbeşti prin înfometare, dar nu e OK. Corpul nostru nu funcţionează doar cu supă de varză, carne sau sucuri, pentru că pe termen lung e dezechilibrat. Mirajul acela cu slăbire de 8 kilograme slăbire în câteva săptămâni, când de fapt pui înapoi totul sau chiar mai mult, e doar un miraj. Ideea este să nu modifici stilul de viaţă al pacientului, ci să vii în completare, să structurezi alimentaţia, să-l ajuţi să-şi cunoască organismul. Trebuie alimentaţie diversificată”, consideră Radu Ababi.
Românii mănâncă tot ce este mai nou. Ba japonez, ba italian, ba cu influenţe indiene, ba nordice, dietele nu se lasă nici ele mai prejos şi includ toate variantele posibile cu ”rezultate garantate”. Nutriţionistul din Cluj-Napoca spune că nu e nicio problemă ca oamenii să guste, să încerce orice fel de gastronomie, însă corpul nostru nu este obişnuit şi e dificil pe termen lung.
”Lumea implementeză orice pentru că vede la TV, poate o vedetă recomandă sau pur şi simplu vrea să iasă din monotonie, dar oamenii tot revin la meniul tradiţional. Dacă ai crescut cu măr, pară, nucă, n-o să mănânci dintr-o dată doar mango, fructul pasiunii sau kiwi. Nu o poţi face pe termen lung, mai ales ca dietă, decât dacă forţezi. Nu trebuie să se sperie nimeni de nutriţionist şi un program personalizat, aşa cum am şi eu, nu trebuie să creadă că nu va mai fi voie cu pâine, paste, grătare dacă vor sau alte alimente favorite. Nu aşa se gândeşte o dietă profesionistă, ci ca o mică schimbare în comportament, pentru că după 30 de ani de carne cu cartofi pai nu vei trece cu succes la cartofi mov sau gastronomie moleculară”.
Continuarea în pagina 2









Comenteaza cu profilul facebook