Doina Gradea, disperată că pierde șefia TVR, afirmă că este victima jocurilor politice

Doina Gradea, disperată că pierde șefia TVR, afirmă că este victima jocurilor politice
Doina Gradea, disperată că pierde șefia TVR, afirmă că este victima jocurilor politice

Șefa TVR, Doina Gradea, a ieșit să arate  cu degetul, disperată că pierde  postul de conducere. Ea se  victimizează și afirmă că este  vorba doar despre jocuri politice.

De asemenea, ea susține și că rapoartele Curții de Conturi, care arătau probleme la TVR, au fost contestate în instanță, pe motiv că nu sunt corecte.

„Singurul argument real al schimbării, imoral şi ilegal după mine, este că actuala majoritate doreşte să îşi numească şefii la cele două instituţii publice media. Nu am fost obedientă. Curtea de Conturi a făcut anumite constatări, luând decizii, însă majoritatea total nedrepte, incorecte, pe care, de altfel, TVR le-a contestat. Însăşi unele dintre decizii se contrazic între ele.

Eu cred că decidenţii politici aveau nevoie să aibă o explicaţie a demiterii actualei conduceri şi s-au agăţat de ce au putut. Sincer, e jenant. Ştim cu toţii şi a înţeles şi opinia publică ce urmăresc de fapt”, a declarat Gradea.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

acuza jocuri politice doina gradea pierde postul sefa tvr
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes