Dosarul morții lui Patrick Ekeng, verdict final. Medicul, condamnat cu suspendare

Curtea de Apel Bucureşti a hotărât o condamnare de 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, pentru Mihaiela Elena Duţă, medicul de pe ambulanţa Puls care l-a preluat de la stadion pe fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng, după ce acesta s-a prăbuşit pe teren în timpul unui meci în anul 2016.

Medicul a fost găsit vinovat pentru că nu a efectuat la timp manevre de resuscitare pentru a-i salva viaţa sportivului.

Curtea de Apel Bucureşti a respins luni apelurile formulate de procurori, Mihaiela Elena Duţă şi rudele lui Ekeng, fiind menţinută sentinţa dată în iunie 2020 de Tribunalul Bucureşti.

De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia Tribunalului Bucureşti privind efectuarea de către Mihaiela Elena Duţă a 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Pe de altă parte, CAB a menţinut dispoziţia tribunalului ca medicul şi SC Puls Medica SRL să plătească peste 200.000 de euro membrilor familiei Ekeng, reprezentând daune morale, însă a respins cererea acestora de acordare a unor despăgubiri materiale.

Astfel, judecătorii au respins cererea privind acordarea de despăgubiri materiale în cuantum de 655.200 euro, formulată de Natalie Mindjae Enouga.

În iulie 2020, Mihaiela Elena Duţă, medicul de pe ambulanţa Puls care l-a preluat de la stadion pe fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului Capitalei pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Patrick Ekeng a murit pe data de 6 mai 2016, după ce s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo şi Viitorul Constanţa, fără un contact cu un adversar în prealabil. După intervenţia staff-ului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanţă. Ekeng a primit îngrijiri pe gazon, iar apoi a fost transportat la spital, unde s-a constatat că a suferit un stop cardiorespirator. Ekeng fusese introdus pe gazon de doar şapte minute. Martorii oculari au relatat că medicul Duţă de pe ambulanţa Puls a intervenit foarte târziu.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

medic ambulanta condamnatmihaiela elena dutaPatrick Ekengpatrick ekeng verdict
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes