Opinii

Este păcat, Ioane! Și târziu…

– O să vedem ce-o să fie! Pe noi, mai mult ca sigur, o să ne înscrie la “verzi”!
– La verzi?! Ce verzi?
– La ecologiști! Nu lucrez eu la Romsilva?
– Așa, și ce legătură are , asta una…și a doua, cine să vă înscrie?!
– Cum cine? Ei!!!
– Care Ei, dom’le?
– Cum care ei? Ăștia care se ocupă de organizare! Cum care ei?! Dialogul ăsta absurd a avut loc cam la o lună după Decembrie ‘89.

Ne uitam la socru-meu căpiați! Am fi râs, dar ne era că se supara “moșu”. Pe vremea aia avea in jur de 60 de ani și așa îl vedeam, “moș”. Îl priveam ca și cum din moment in moment așteptam să se dezintegreze, să i se rupă elasticele ca cele ale păpușilor ieftine, chinezești, atunci cand le uiți undeva pe un pervaz în soare și le regăsesti decolorate și deformate după două luni. E bine merci și acum, când bate 90! Ne dădeam coate pe sub masă și, în naivitatea noastră, nu ințelegeam că “ăsta era mersul”!

Nu peste mult timp, aveam să regasesc aproximativ aceleași vorbe la taică-meu:
– Acum să vedem pe cine o să pună!
– Cum pe cine? Îl vezi pe ăla in pulover care apare mereu și de dă din mâini ca Ceaușescu, atunci cand vorbește?
– Ce-i cu el?
– Ăla-i, i-am zis, căci între timp se mai limpeziseră apele!
– Pare un domn serios, se bagă și maica-mea, pentru care apelativul de “domn serios” definește orice barbat cu un început de chelie, un pic de burtică și, dacă se poate, pălărie. Domnul în pulover le avea pe toate.
– Stai, bre, nici n-o fost alegeri și gata, îl și știi? Eu cred c-o să-l pună pe fii-su!
– O să-l pună pe naiba!
– Iaca, te-ai gasit tu deșteaptă să știi ce-o să fie!

Așa a fost! “L-au pus” pe ăla în pulover iar mie nu-mi venea să cred când vedeam că oamenii sunt orbi! Nu înțelegeam! Am plâns când au anunțat rezultatele alegerilor! Am plâns rău! Înțelegeam, hai, Moș Ermil, Moș Ștefan erau oameni simpli de la țară, care prinseseră un pic din război și apreciau din rărunchi “comoniștii” eliberatori, citeau cu sfințenie revista “Uniunea Sovietică”, iar omul ăla vorbea pe limba lor!
Dar tata?! El citea mereu istorie, el știa, el trebuia să știe!
Dar socru.meu?! El era trecut prin asta, făcuse facultatea “batrân” exact pentru că tat-su, numitul “Tatițu”, fusese un mic boiernaș prin Ialomița! Până Tatițu n-a semnat că cedează Cooperativei tot pământul pe care îl avea , fii-su a fost considerat indezirabil în toate Universitatile din țară ca neavând “origini sănătoase”. Ar fi trebuit să înțeleagă! Ar fi trebuit…

Toate astea mi-au revenit în minte ieri, odată cu aflarea în online a unei postări care inițial mi s-a părut doar penibilă, apoi citind comentariile, mi-au revenit în minte toate astea! Postarea ne arată un ansamblu de oi îmbrăcate în verde care sar spasmodic și agită dubios niște mături verzi din plastic! Se presupune că oile, de altfel “angajați” ai unei companii de salubritate din București, s-au mobilizat și de fericire că totul merge minunat, au purces la acest energetic exercițiu coregrafic! … și coercitiv aș mai adăuga, urmărind figurile “fericite” ale dansatorilor. Știu, sună ca dracu’! Așa și este!

Totul a fost declanșat in momentul în care unul dintre comentatori a comparat manifestarea cu o defilare de pe vremurile alea roșii! Vă rog sa-mi spuneți dacă vouă vi s-ar fi părut posibil ca după 30 de ani de ce-o fi treaba asta de se desfășoară acum în Grădina Maicii Domnului și alți 45 de blestemat comunism să mai existe nostalgici??? Că după ce am trăit ce am trăit, am plătit ce am plătit, am înghețat ca niște câini în casă, am stat in igrasie din cauză că radiatoarele erau doar obiecte decorative, am mâncat toate zgârciurile din lume și am învățat arte marțiale doar pentru a putea supraviețui unei cozi pentru amărâta aia de juma’ de litru de ulei cuvenit pe lună, să mai existe cineva zdravăn la minte care să regrete defilările și timpurile acelea în care s-au inventat, parcă special pentru noi, cuvintele precum frustrare, deznădejde, disperare?!

…și cu toate astea, iată-i, sunt aici, printre noi, e vărul Ion, ‘nea Doru APV.istu’ , dom’ Popa milițianul, tanti Geta, nenea Pompiliu, doamna vânzătoare de la chioșc, tovarășele de “joacă” ale maică.mii, cunoscute sub apelativul de “fetele”, chiar dacă cea mai tânâră dintre ele are 82 de ani, făcându-și veacul pe aceleași băncuțe pe care le stâpâneam noi de copii.

…prietenii noștri, rudele noastre, vecinii…

Am stat și m-am gândit, ce au în comun toți acești oameni, ce i-a putut determina să se oprească și să regrete COMUNISMUL… un timp care nu i-a iubit, o perioadă care nu i-a iertat, niște oameni care nu i-au salvat de ei înșiși?! De ce și de cine suferă oamenii ăstia, de ce și de unde vin toate nostalgiile astea pentru vremea în care doar ideea că ai putea să te gândești la cuvântul “LIBERTATE” te făcea să te uiți înspăimântat peste umăr de frică ca cineva să nu-ți fi interpretat involuntarul zâmbet. De ce regretă cu atâta ardoare înregimentarea forțată, tropăitul peste grumazul plecat, netezirea grijulie a creierului?! De unde apetitul ăsta pentru prevenirea loviturilor de sabie prin plecarea preventivă a capetelor?

De ce? De ce să fi dorit oamenii ăștia o reinterpretare națională a Sindromului Stockholm, de ce să își dorească să rămână prizonierii propriilor călăi și ,uneori, să fraternizeze cu ei?!

Apoi, am realizat! Pentru căăă… Miorița de fapt nu a fost o întâmplare, Miorița a fost o concluzie , o acceptare, o definire a dorinței de a fi dominat, de a refuza să ridici capul din pâmânt. O dorință… Un câine ținut o viață cu mămăligă în lanț, odată eliberat nu se depărtează de cușcă, pentru că nu știe ce altceva să facă, încotro să o apuce! E de fapt o accceptare tacită a rolului de executant, de negare sau poate necunostință a existenței judecății proprii, o veșnică poziție obedientă cu capul aplecat, mâinile încrucisate și gura știrbă care știe să rostească mereu și mereu aceleași vorbe “Suntem mici, ce putem face noi?!”

“ Era liniste, era ordine!”

Erai tânăr, Ioane! Erai sănătos, Ioane! Ți se părea că aveai un rost și că cineva te prețuieste, Ioane! Asta ții tu minte că era frumos și bine! Erai abia ieșit la leafă, tocmai o cunoscusei pe Lenuța. Desigur că totul era frumos și tu erai frumos și Lenuța era ca o prințesă, erai puternic și erai scutit de a îti folosi creierul, Ioane! Desigur, nu trebuia să iei nici o decizie pentru că viața îți fusese deja hotârâtă în Matrix! Erai doar o rotiță, doar un alt robot înregimentat care lua în fiecare dimineață “coloana”, un lung șir de autobuze care te duceau la muncă! Ei iți spuneau ce să faci și tu făceai, ei iți spuneau ce să mananci și tu mâncai, ei îti spuneau că totul este minunat și tu credeai! Era ordine, Ioane! Era liniște…

Decembrie te-a prins entuziast, credeai că o să moară Nea Nicu și că o să vină altul mai blând, care să vă dea UN PIC de căldură, UN PIC de apă calda, UN PIC de benzină…UN PIC de speranță! Toate au fost “un pic” pentru neamul ăsta!

Credeai că o sa se schimbe doar stăpânul, măgarii vor ramâne aceiași, la fel și dulăii, iar voi, oile, o să puteti paște mai departe o iarbă “un pic” mai verde.
Nu erai pregătit să judeci, Ioane!

V-au dezlegat, iar voi nici acum, după 30 de ani nu ați inteles că sunteți liberi , că puteți să judecați cu mintea voastră, că vă puteți depărta de cușcă…
Păcat, Ioane! Ai fi putut să schimbi lumea, dar ți-a fost teamă sau n-ai știut cum și te-ai gândit că nici nu se cade sa afli! Ai fi putut să-ți fii viitorul, Ioane, al tău, al copiilor tăi și al nepoților, dar ai ales să speri doar la o cușca “un pic” mai mare!

Este păcat, Ioane!
Și târziu…

Alte știri de interes

Mirosul de cerneală chinezească

Gabriela Ibens

Parfumul mălinilor de pe Strada Veche

Gabriela Ibens

Impresarul de meseriași

Gabriela Ibens

Paradoxul GRATUITĂȚII în sistemul medical românesc: Donatorii devin DUȘMANI ai statului. Plasma convalescentă NU poate fi recoltată din cauza ”Baronilor sângelui”, iar românii mor de coronavirus

Mihnea Tudor

Eleva de 10, care a refuzat ”recompensa” Guvernului, acuză hărțuirea părinților săi. ”Îmi aduce aminte de Ceaușescu”

Gloria Pascu

Brânza bună se cunoaște de dimineața

Gabriela Ibens

Scurt tratat de marketing electoral sau Cum să ai eficiență maximă cu investiții minime

Gabriela Ibens

De ce nu sunt bune vacanțele. Zâmbești, te scuturi, te ridici…

Gabriela Ibens

Mărirea pensiilor cu 40% și colapsul financiar care ne așteaptă. Analiză simplă de Gabriel Biriș

Mihnea Tudor

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »