După ce un cercetător român a fost refuzat la cazare în Olanda, europarlamentarul Rareș Bogdan a reacționat cu putere, el anunțând că a ridicat problema în Comisiile LIBE și PETI a Parlamentului European.
Mai mult decât atât, Rareș Bogdan anunță că a ”interpelat oficial Comisia Europeană. Român refuzat la cazare în Olanda doar pentru că e ROMÂN!! În UE, care bate monedă pe nediscriminare. Este strigător la cer!”
Totul a plecat după ce, acum câteva zile, Alexandru Hegyi, cercetător român din Timișoara, angajat al Universității din Kyoto, a călătorit împreună cu soția din Japonia spre Germania.
”Dorind să-și viziteze cumnata, în Olanda, au făcut rezervare pe booking într-un hotel din Tilburg. Dar șoc! Cercetătorul a fost anunțat că rezervarea a fost anulată deoarece este ROMÂN. Există informații că anumite hoteluri din Tilburg ar avea o cutumă și resping cazarea românilor, cu “binecuvântarea” primăriei. Vom verifica dacă este așa, însă indiciile acolo trimit.
Voi ridica problema în Comisiile LIBE și PETI a Parlamentului European, iar azi interpelez Comisia Europeană, să se gândească la un regim mai aspru de sancționare a acestor practici. Astfel, dacă mai trece prin minte unora să-i considere pe români cetățeni de mâna a doua, să plătească scump! Așa ceva nu trebuie tolerat! Gata! Romanii au stat destul cu capul plecat. Tara asta merita un cu totul alt tratament”, menționează europarlamentarul liberal, într-un comunicat.
Comenteaza cu profilul facebook