Eugen Pîrvulescu, senator PNL, anchetat de DNA, pentru trucarea unui concurs la Ambulanţa Teleorman

Senatorul PNL Eugen Pîrvulescu este cercetat de DNA sub control judiciar după ce şi-ar fi folosit influenţa, ca lider de filială, pe lângă membrii unor comisii de concurs de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman, cărora le-ar fi cerut să îi dea subiectele pentru concursuri organizate pentru posturi de asistent medical şi şofer. De asemenea, el le-ar fi solicitat să favorizeze candidaţii indicaţi de el pentru a obţine aceste posturi.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu 22 iulie, a inculpatului Eugen Pîrvulescu, senator în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice, pentru folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

“În perioada 28 mai – 20 iunie 2021, inculpatul Eugen Pîrvulescu şi-ar fi folosit influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al unei filiale de partid aflat la guvernare, pe lângă membrii comisiilor de concurs constituite de conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman, solicitându-le în mod repetat, atât direct, cât şi prin intermediul unei alte persoane, să elaboreze şi să-i remită seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical şi şofer autosanitară II”, a transmis, joi, DNA.

Favorizarea unor candidați

De asemenea, el le-ar mai fi cerut membrilor comisiilor să favorizeze candidaţii indicaţi de el şi la proba practică/interviu, cu scopul de a obţine foloase necuvenite pentru aceştia din urmă (promovarea concursurilor şi angajarea pe posturi remunerate).

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, să nu se deplaseze la sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman.

Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

DNA precizează că lui Pîrvulescu i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ancheta dna pirvulescudosar dna pirvulescueugen pirvulescupirvulesc dosar dnasenator pnl dna
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes