Un fost șef de la Crimă Organizată, ridicat de DIICOT pentru șantaj și lipsire de libertate – VIDEO

Fostul șef de la Crimă Organizată din Cluj, Liviu Șipoș, a fost săltat seara trecută de procurorii DIICOT, fiind acuzat de şantaj şi lipsire de libertate. După plecarea acestuia din poliţie, acesta, împreună cu trei acoliți, ar fi început să urmărească ilegal oameni de afaceri şi cu probele obţinute să îi şantajeze, conform Antena 3.

Patru membri ai unei grupări conduse de un fost angajat MAI, care şantaja oameni de afaceri, au fost reţinuţi de DIICOT. Membrii grupării identificau oameni de afaceri pe care îi supravegheau, utilizând inclusiv mijloace tehnice neautorizate – dispozitive GPS şi dispozitive de interceptare şi înregistrare a convorbirilor purtate în mediul ambiental – şi, sub diferite pretexte, le solicitau sume importante de bani.

Uneia dintre victime, pe care au ameninţat-o cu o armă de foc, i-au cerut suma de 200.000 de euro sub pretextul că ar fi poliţişti pe linia antidrog şi i-ar putea muşamaliza un dosar fictiv ce ar fi fost deschis împotriva sa, se arată într-un comunicat de presă al D.I.I.C.O.T.:

Acuzațiile DIICOT

”La data de 16.08.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 4 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, violarea sediului profesional, acces ilegal la un sistem informatic, transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic, fals informatic şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată”, transmite duminică DIICOT.

Conform procurorilor, în perioada decembrie 2019 – august 2020, pe raza judeţului Cluj, a acţionat un grup infracţional organizat, format din 6 persoane, coordonat de către un inculpat, fost lucrător în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care a desfăşurat activităţi de identificare a unor oameni de afaceri pe care i-a supravegheat, utilizând inclusiv mijloace tehnice neautorizate (dispozitive GPS şi dispozitive de interceptare şi înregistrare a convorbirilor purtate în mediul ambiental) şi, sub diferite pretexte, le-a solicitat sume importante de bani.

”În ceea ce priveşte modul de operare utilizat de către membrii grupării, acesta consta în identificarea unor persoane care ar putea fi pretabile la implicarea în activităţi infracţionale din sfera traficului internaţional de droguri. Posibilele suspiciuni ale membrilor grupării erau generate în două modalităţi: fie persoana vizată avea antecedente penale în acest sens, fie în urma verificărilor efectuate de către aceştia au rezultat informaţii conform cărora anumite persoane fizice sau juridice au obţinut venituri mari într-o perioadă scurtă de timp deşi obiectul lor de activitate nu era în opinia acestora generator de astfel de profituri financiare. Liderul grupării era cel care identifica potenţiali oameni de afaceri şantajabili, iar ulterior coordona membrii grupării să monteze pe autovehiculele persoanelor vătămate dispozitive de urmărire de tip baliză/dispozitive GPS, unele dintre acestea având şi funcţia de microfon prin care se poate realiza ascultarea şi înregistrarea discuţiilor purtate de către victime, să pătrundă fără drept în spaţii private şi să montaeze dispozitive de interceptare şi înregistrare a discuţiilor purtate în mediul ambiental, să realizeze activităţi de acces ilegal la sisteme informatice precum şi, cu ajutorul relaţiilor pe care le aveau în cadrul structurilor MAI, să efectueze verificări în bazele de date ale acestora”, relatează DIICOT.

De asemenea aceştia închiriau apartamente situate în proximitatea locuinţelor persoanelor vizate şi de unde puteau observa programul acestora sau asculta prin utilizarea unor mijloace tehnice performante discuţiile purtate în interior.

Șantaj pentru bani

Toate aceste activităţi erau derulate în scopul obţinerii unor eventuale date şi informaţii compromiţătoare în baza cărora să poată percepe ulterior sume de bani de la persoanele vătămate.

”Având în vedere experienţa profesională dobândită în anii în care şi-a desfăşurat activitatea în cadrul structurilor operative ale M.A.I., liderul grupului îi instruia periodic pe membrii grupării în vederea adoptării în mod constant a unor măsuri de contracarare a unor eventuale acţiuni derulate de organele de urmărire penală şi care să îi vizeze. În acest scop membrii grupării comunicau în permanenţă în timpul activităţilor de filaj îndreptate împotriva victimelor, transmiţându-şi eventuale autoturisme suspecte care se interpun între cele ale lor şi cele conduse de persoanele vizate şi de asemenea procedau la verificarea autovehiculelor pe care le foloseau pentru a identifica eventuale mijloace tehnice de monitorizare. Într-unul din cazuri, membrii grupării au procedat la abordarea directă a persoanei vătămate, ameninţarea acesteia cu o armă de foc şi, sub pretextul că ar fi poliţişti pe linia antidrog, i-au solicitat acesteia ca în schimbul muşamalizării unui dosar fictiv ce ar fi fost deschis împotriva ei să le achite suma de 200.000 Euro”, conform DIICOT.

La data de 14.08.2020, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a inculpaţilor care, cu ocazia interceptării ilegale a convorbirilor purtate de către mai multe persoane vătămate, în biroul unei societăţi comerciale pe care o administrau, au luat la cunoştinţă despre o eventuală tranzacţie financiară pe care au apreciat-o ca fiind de natură ilicită şi au planificat intrarea în mod fraudulos în sediul firmei în scopul sustragerii unei sume impresionante de bani despre care aceştia considerau că s-ar fi aflat în incintă.

Asupra lor a fost descoperit un dispozitiv tip microfon şi ustensile destinate instalării şi disimulării acestuia, iar în sediul firmei au mai fost identificate un dispozitiv de ascultare ilegală asemănător montat în biroul unde administratorii firmei îşi desfăşurau activitatea, precum şi 2 balize GPS montate pe autovehiculele utilizate de către aceştia.

VIDEO

”La aceeaşi dată, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO au efectuat un număr de 6 percheziţii domiciliare în urma cărora au fost ridicate înscrisuri, medii de stocare şi suporţi optici conţinând date cu caracter clasificat, sumele de 26.805 euro, 36.165 USD, 26 de telefoane mobile, 19 stick-uri de memorie, 3 tablete, 4 dispozitive tip microfon de interceptare a discuţiilor în mediul ambiental, 1 baliză GPS, 2 camere video disimulate în borsete, 1 pistol de 9 mm deţinut legal, 83 de cartuşe şi un autoturism de teren”, precizează DIICOT.

În cursul zilei de duminică, inculpaţii vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

fost sef crima organizata arestat liviu sipos procurori diicot
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes