Gheorghe Falcă, reacție după ce mai mulți lideri PNL i-au cerut demisia lui Ludovic Orban

Gheorghe Falcă, vicepreşedinte PNL, a declarat, la RFI, că Ludovic Orban trebuie să fie tratat ca un om politic responsabil şi că nu este nevoie ca acesta să îşi dea demisia. “Eu nu mi-aş dori, personal, pentru că noi o să avem posibil în toamnă un Congres şi eu cred că nu este nevoie să facă astăzi un astfel de gest”, a afirmat Falcă. Reacţia sa vine după ce prim-vicepreşedintele formaţiunii Rareş Bogdan şi secretarul general Robert Sighiartău au cerut demisia liderului partidului.

Gheorghe Falcă a estimat că scandalul din PNL se va încheia în câteva zile:

Punctul de vedere al prim-vicepreşedintelui PNL se va discuta, posibil, în interiorul partidului, dar niciodată în exteriorul partidului (…). Eu cred că în PNL acest subiect se va închide în trei zile, pentru că suntem oameni responsabili şi ştim ce trebuie să facem în următorii ani“, a susţinut Falcă.

Vicepreşedintele PNL consideră că Ludovic Orban ar trebui tratat ca un politician responsabil.

“Domnul Orban a fost unul dintre cei mai responsabili oameni politici, a reuşit să dea jos un Guvern Dăncilă într-un moment greu pentru România, apoi şi-a asumat o guvernare când mai toţi fugeau de la guvernare, în momentul în care a venit această criză a pandemiei. Anul 2020 a fost unul dintre cei mai grei ani pentru acest glob, iar Guvernul Orban a închis pozitiv anul, cu speranţe foarte mari pentru 2021. De aceea, astăzi, Ludovic Orban trebuie să fie tratat ca un om politic responsabil şi care va avea şi o responsabilitate majoră pentru următorii patru ani, din poziţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor”, a adăugat el.

În așteptarea Congresului

Gheorghe Falcă este de părere că Ludovic Orban nu ar trebui să-şi dea demisia:

“Eu nu mi-aş dori, personal, pentru că noi o să avem posibil în toamnă un Congres şi eu cred că nu este nevoie să facă astăzi un astfel de gest, ci în cadrul Congresului, cei care vor fi responsabili şi o să-şi asume atât o candidatură pentru funcţia de preşedinte, de prim-vicepreşedinte, atunci partidul va intra în logica unei competiţii interne (…). Eu cred că în acest moment, domnul Orban împreună cu echipa PNL, are responsabilitatea să sprijine legislativ această guvernare”, a conchis Falcă.

Secretarul general al PNL Robert Sighiartău a afirmat că Ludovic Orban ar trebui să plece din funcţia de preşedinte al partidului, pentru că de multe ori, prin comportamentul unor colegi în guvernare, liberalii au fost puşi de multe ori alături de PSD.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

falca despre orban gheorghe falca orban ghoerghe falca reactie
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes