În data de 29 mai 2023, la sediul Casei Comunelor României, de pe strada Constantin NOICA, nr. 130, sectorul 6, municipiul București, a avut loc sfințirea Casei Comunelor României și a principalelor simboluri ale satului românesc: troița comunelor României, icoana Maicii Domnului, îmbrăcată în costum tradițional, ocrotitoarea comunelor României și fântâna veșniciei satului românesc.
Din cele mai vechi timpuri, lucrurile de care se înconjura țăranul român au spus multe despre spiritualitatea lui. Acestea nu au avut niciodată doar un rol estetic, ci erau și un mod de exprimare pentru el. Modelul iilor, icoana la care se ruga, ciopliturile, încrustațiile de pe poarta sau troița pe care o ridica, toate, arătau lumii zona de unde provenea, statutul social, material, vârsta sau ocupația persoanei respective.
Ca să exprime toate acestea, la un loc, iată că Bucureștiul are, de-acum, nu doar un templu al satului și un muzeu al țăranului, prin Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și prin Muzeul Național al Țăranului Român, care sunt unele dintre cele mai diversificate muzee din familia europeană a muzeelor de arte și tradiții populare, dar și o Casă a Comunelor României!
Casa Comunelor României și-a pus piatra trainică de temelie, căci a făcut ceea ce doar țăranul român mai știe să facă: să-și sfințească odoarele.
Sfințirea Casei Comunelor României și a principalelor simboluri ale satului românesc
Slujba de sfințire a fost oficiată de părintele conferențiar doctor Constantin PREDA, preot paroh al Bisericii „Sfântul Gheorghe”- Grivița, iar în cuvântul de învățătură rostit a fost amintită importanța păstrării tradiției și a valorilor satului românesc.
Printre participanții la acest eveniment au fost reprezentanți ai autorităților administrației publice centrale, ai asociației STABILITATE, ARMONIE și TRADIȚII – SAT, ai Sindicatului Național SCOR al Salariaților Comunelor și Orașelor din România, precum și primari ai comunelor membre ale Asociației Comunelor din România:
Simona BUCURA-OPRESCU, președintele Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din cadrul Camerei Deputaților;
Carmen-Dorina DRĂGAN, Directorul Direcției Servicii Generale din Cadrul Administrației Prezidențiale – Secretariatul General al Administrației Prezidențiale;
Daniel-Iustin MARINESCU, directorul general al Direcției Generale Administrație Publică din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației;
Camelia MOISE, prim-vicepreședintele Asociației Stabilitate, Armonie și Tradiții – SAT.
De asemenea, după slujba de sfințire, participanții la eveniment au audiat Oda satului românesc, muzica și versurile fiind compuse de domnul Marian MĂRGĂRIT, primarul comunei Boldu, județul Buzău.
Comenteaza cu profilul facebook