Opinii

Inutila frumusețe a trandafirilor înghețați

Inutila frumusețe a trandafirilor înghețați - Opinie de Gabriela Ibens, Antwerpen
Inutila frumusețe a trandafirilor înghețați - Opinie de Gabriela Ibens, Antwerpen

Trebuie că Bunucu are gânduri speciale cu noi de bine ce in ultimii ani ne-a dat ierni blânde, începute târziu și săvârșite în grabă, ierni care îngăduie copacilor să-și termine socoteala cu poamele, lăsându-le să se coacă pe îndelete în soarele leneș.

Nu aveam mai mult de zece, poate, unsprezece ani atunci când am năvălit în casă, după înserat, cerându-i mamei o foarfecă. Țin minte că am ocolit cu dibăcie răspunsul la întrebarea ce aveam să fac cu unealta, fiind stăpânită de o oareșce îndoială în legătura cu legitimitatea scopului meu. M-am întors în casă cu un buchet de trandafiri tăiați din fața blocului, lucru pe care nu l-aș fi făcut dacă nu aveam convingerea că eu AM SALVAT TRANDAFIRII ăia.

Exact înainte de a ne aduna prin case, cerul prinse a prăvăli o ploicică rece, care în scurt timp își chemă și neamurile la petrecere, adică un ger pișcător care ne luase pe toți prin surpridere. Nu-i vorbă, eram noi obișnuiți cu frigul și gheața, dar gerul ăla venise prea în pripă, prea nu întrebase pe nimeni și combinat cu ploaia reușise să transforme târgul într-un oraș din zahăr candel. Totul era nemișcat și lucios. Nu eram prea hotărâți, să ne bucurăm de “lunecușurile” nesperat ivite sau să regretăm mierea toamnei care domnise până cu ceva ore in urmă, ideea era că vedeam pentru prima oară în viață ceea ce mai târziu am aflat că se numește o “ploaie înghețată”.

Bietele plante fuseseră amețite de promisiunile înșelătoare ale soarelui de început de Noiembrie și își văzuseră ca proastele de treabă, înflorind fără a lua socoteală la data din calendar.

Erau niște trandafiri care au rămas în mintea mea ca fiind ireal de frumoși, niște solitari de culoarea fondantului, a căror înfâțisare imperială era sporită de stratul de gheață proaspăt căpătat. Eram fascinată!

Mama nu mi-a spus nimic, cu toate că simțeam că ar fi avut pornirea să mă certe pentru că tăiasem trandafirii, dar ideea mea că eu sunt salvatoarea lor învinsese teama de mustrarea mamei. Mi-a dat tăcută o vază și mă urmarea în timp ce îi aranjam fericită. Îmi venea să nu mă mai îndemn spre somn, sperând că pot privi cât mai mult la buchetul de poveste. Combinația aceea de frumusețe ireală, fragilitate și glazură de gheață mă fascina, chiar dacă realizam ca sunt doar niște flori trecătoare.

A doua zi m-am trezit cu primul gând de a-mi vedea “comoara”, florile din zahăr candel ! ALE MELE! SALVATE DE MINE! Țin minte și acum deznădejdea care m-a cuprins atunci când am văzut că toate petalele minunaților mei trandafiri căzuseră, probabil imediat după ce se dezghețaseră.

De ce mi-am amintit toate astea? Pentru că acum, când pentru trandafirii mei deja nu mai contează, privesc în urmă și înțeleg că florile acelea erau deja moarte dinainte de a le culege eu. Ceea ce credeam eu că am salvat era de fapt echivalentul deconectării unui bolnav aflat în moarte clinică de la aparatele care îl țineau artificial în viață. Era…ACCEPTAREA SFÂRȘITULUI.

Ce rost are sa culegem trandafirii înghețați ai unor relații demult stinse, în jarul cărora mai agităm din când in când vătraiul în speranța reizbucnirii flăcărilor?
De ce nu ne dăm seama oare că fiece minut sacrificat pentru salvarea unor cauze stinse sunt de fapt clipe pierdute care ar putea fi dedicate formării unui nou buchet, cu flori reale. Un nou început…

Gândiți-vă de câte ori v-ați lăsat amăgiți de iluzia frumuseții unei relații de mult moarte încercând să o salvați chiar dacă știați că este “înghețată”? Poate ăsta este motivul pentru care nu sunt adepta florilor din plastic, aranjamente flamboaiante dar la fel de reci precum înghețații mei. Relații false menținute artificial pe linia de plutire pentru că…pentru că ce? Pentru că dau bine, din considerente materiale, pentru a închide gura târgului?!

Vă păcăliți singuri crezând că nu observă nimeni că florile din glastra cea frumoasa sunt false, că nu se vede cum le scuturați de praf la fel cum hrăniți cu firimiturile relațiilor încheiate păsările speranțelor deșarte.

Deschideți colivia și zburați.
Pe alte tărâmuri, în alte realități, în viitoarea voastră viață…
Am încheiat prea brusc?
Așa și trebuie…

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

După douăzeci de ani. Athos și Nario

Gabriela Ibens

Galben fluorescent sau nimic

Gabriela Ibens

Judecătoarea Adriana Stoicescu: ”România duhnește. Încremenită într-un proiect care nu este al ei, România va dispărea”

Mihnea Tudor

Eu vreau! Eu pot! Eu am!

Gabriela Ibens

Avocat Toni Neacșu ne dă o veste proastă: Președintele poate tărăgana cât vrea numirea unui nou prim-ministru

Mircea Furdu

”Festivalul democraţiei” s-a încheiat în PNL. ”Echipa câştigătoare” a învins la scor în urma unui congres desfăşurat într-o atmosferă de meci de fotbal

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »