Textul de mai jos a fost scris in Aprilie 2020. De atunci, cu tristețe, constat că nu s-au schimbat prea multe și cele schimbate nu au cotit-o deloc spre bine. Mama, căci despre ea este vorba în povestea de mai jos, a mai îmbătrânit un an, ca și noi ceilalți de altfel, două dintre “fetele” ei de la bloc s-au călătorit la cele veșnice și situația se târăște spre un deznodământ, să sperăm cât mai degrabă și de preferat pozitiv. Faptul că azi este 8 Martie mă face să fac publică această poveste ca un omagiu adus Mamei mele, pe care nu am reușit să o văd de aproape doi ani, și tuturor mamelor care și-au găsit puterea să lupte.
La mulți ani! ❤️
Totul va fi bine!
Nume de cod: ANNA37*
… Doar o singură chestie mai avea de stabilit: pălăria neagră de la fii-sa sau aia cochețică, bordo? Avea totul foarte clar in minte, tot planul, pas cu pas! Cum să se îmbrace, cum să-și scrie singură declarația aia, pe unde s-o ia și la ce oră să pornească! Pândise deja de două zile tot ceea ce se întâmpla pe afară, era informată și nu simțea decât o mică invidie, faptul că declanșarea pandemiei o prinsese cu camara plină și asta chiar nu-i dădea absolut nici un motiv să iasă! Dar azi, azi era altă zi! Era “zi de rețetă” asta însemnand că trebuia să se aventureze toooocmai până la blocul de alături, cel în care era Dispensarul Medical de cartier să-și ia rețeta pentru pastilele de inima! Cum ar veni, era zi de ieșeală! Iar ea… era pregătită!
Are 82 de ani, e un copil al războiului și îsi amintește și acum lozincile strigate de activiștii din sat: “STALIN ȘI POPORUL RUS LIBERTATE NE-AU ADUS!“.
Ea nu simțise chiar așa, dar nici nu știa altă viață! Trăise 45 de ani în comunism și nimic nu o pregătise pentru chestia asta ciudată de era acum. Înainte era ordine, era liniște, toți știau ce au de făcut și nu-și pusese niciodată problema că nu aveau alte opțiuni, ci doar le luase pe toate așa cum veneau! S-a bucurat când l-au dat jos pe Ceaușescu și era convinsă ca fii-su o să îi ia locul și că totul o să meargă în continuare așa cum știau toți, în liniște, în ordine! Iliescu era deja pentru ea și cei ca ea o surpriză plăcută, cum erau hârtiuțele alea colorate din guma de mestecat de proastă calitate, dar multă și care făcea baloane mari, care pocneau cu zgomot.
Dar, de la un moment dat, totul a devenit confuz, auzea cuvinte pe care nici nu știa dacă e voie să le pronunți, idei nebunești de neimaginat cu ceva luni înainte, mașini pe care ea nu știa să le folosească, telefoanele nu mai aveau fir și toți în jurul ei au început să vorbească o limbă pe care ea nu o înțelegea pe deplin, era româna și nu prea. Și apoi, a simțit că pierde lotul, că nu se mai descurcă așa cum știa, că “rețeaua” ei formată în ani mulți de lucrat în “sănătate” așa cum îi placea să spună, a devenit inutilă. Avea o singură satisfacție: “se găseau de toate”. Se simțea pierdută în lumea aia, nu știa unde să se ducă, cu cine să vorbească și mai presus de toate… îmbătrânea!
Pensia a venit ca o izbăvire, a primit-o cu bucurie, apoi a murit bărbat-su și ea a rămas singură. Fiica-sa plecase și ea departe și încet, încet i s-a întâmplat ceva ce credea că n-o să i se întâmple niciodată: a început să iasă să stea pe bancă cu vecinele! “Fetele” așa cum ștrengărește le numea, erau leat cu ea, se mutaseră împreună acum 50 de ani în blocul comunist din târgul de munte, odinioară “perla regiunii”, așa cum îi plăcea regimului să numească orice urbe care avea mai mult de cinci trotuare și un rond central cu flori! Și timpul trecea, puterile o părăseau, chiar dacș din toată echipa veselă de “fete”, ea era încă verde!
Apoi, a venit toată nebunia asta! La inceput, s-a speriat. Se știa bolnavă și aștia vorbeau că virusul ăsta atacă tocmai persoane ca ea, vulnerabile! Apoi, încet, încet au început să apară zvonurile, panica, isteria. A inceput să dispară făina, mai apoi hârtia igienică, apoi anumite medicamente! Au apărut cozile, temerile și poliția! Lumea era bănuitoare și toți pareau că se furisează pe lângă ziduri. S-a reîntors teroarea. Chiar dacă era de alt fel, din alte motive, viața s-a întors la parametri pe care ea îi cunostea atât de bine! Și apoi, a venit LUMINA! A ințeles! Și-a dat seama că de fapt ea e perfect pregătită pentru timpurile alea, pentru toata nebunia asta! Și teama a dispărut!
A pus mâna pe telefon și s-a sfătuit cu “senioara”, cu madam Popescu de stă ușă în ușă cu ea! Madam Popescu ieșise!!! Și atunci a avut revelația! Știa exact ceea ce trebuie făcut! Se simțea iar tânără și puterile îi reveniseră! ERA GATA!
Și-a pus trenciul ăla care știa că o face invidioasă pe madam Filimon de la doi, s-a decis pentru pălăria bordo și-a ieșit!
Când i-a povestit toată tărăsenia asta fie-si, aia, altă nebună, nu avea în minte decât o parodie a unui film de spionaj cu mă-sa îmbracată in camuflaj, cu declarația in poșetă și cu un zâmbet ștrengar in coltul gurii spunându-i spionului de contact: “Bună! Sunt Anna 37 și simt că trăiesc! “.
Comenteaza cu profilul facebook