Din varii motive, n-am dormit decât trei ore astă noapte și nu știu dacă mai are vreo importanță cam care ar fi motivele astea… vremea, vârsta sau faptul că am ațipit ca o babetă în fața televizorului, exact atât cât să-mi stric somnul. Asta, desigur, nu m-a ajutat deloc atunci când, invariabil, la șase jumate a trebuit să mă trezesc și să încerc să mă autosugestionez că m-am odihnit îndeajuns și că urmează o altă minunată zi de muncă. Vă rog să nu mă înțelegeți greșit, încă îmi place munca mea și spun “încă” pentru că niciodată nu știi ce o să urmeze, chiar daca trăiesc într-o parte a lumii în care nu poți s-o bagi în față pe aia cu “nu găsesc job!”, decât dacă chiar nu vrei să-ți găsești!
Drumul până acolo nu a avut nici pe departe rolul să mă binedispună, doar, fiind o zi un pic mai specială, m-a făcut să văd cu alți ochi scurta mea călătorie matinală. Faptul că mă străduiam din răsputeri să-mi țin ochii deschiși m-a determinat să conștientizez că de fapt îmi ghidam toate acțiunile în funcție de ceilalți și că eram bombardată de informații într-un limbaj nonverbal, limbaj pe care dacă nu-l stăpânești ești pierdut! Lumini roșii, albe, verzi și galbene, semne și semnale, desene, figuri, tringhiuri, cercuri, săgeți, indicatoare… cercuri, patrate… de toaaaateeee!
Nu mai spun nimic despre panourile cu reclame, despre toate imaginile îndemnătoare, după caz, la păcate culinare sau de orice alt fel, la toate găselnițele de marketing care te fac să crezi că singurul lucru pe care trebuie să îl faci e sa spui “VREAU!” și bumbadabuuum…”Ai”!!!
Să mai spun că, tot așa, fără vorbe, doar din sprâncene ridicate și zâmbete nu foarte politicoase m-am contrat cu o cucoană în tafic? Nu mai spun!
Ajung la serviciu, pe birou mă așteaptă un biletel de la o colegă care mă ruga să verific ceva, bilețel desigur terminat prin… XOXOXO! Deschid mailul, primul lucru pe care îl văd e o bulină zămbitoare urmată de niște trompețele victorioase! Inimioare și floricele. Trifoi, steluțe, paranteze și abrevieri! SIMBOLURI.
Rezolv ce aveam de rezolvat, trimit la randul meu trei buline zâmbitoare și un “wink-wink”, îi trimit lui barbatu-meu o inimioară și un pupic, primesc înapoi o inimioară si mai mare… gata și cu comunicarea familială!
Termin job-ul , înapoi în mașină, iar lumini, iar semne, iar triunghiuri, iar săgeți, claxoane nu! Claxoanele sunt de porc aici! Ajung acasă, locul de parcare ocupat, ștergătoare ridicate, încruntări de sprâncene, uitat urât!
Intru în casă, aaaaa, tableta!!! În tabletă locuiesc prietenii mei, heeeeeei, ia uite ce drăguuuuț, le-a fost dor de mine! Am primit o grămadă de floricele, pisicuțe, purceluși, iar inimioare, cafeluțe, inimioare din nou, mânuțe, baloane, flori, pupici… hmmmm… toate, dar absolut toate… VIRTUALE! Mmmm…ce bine e să ai prieteni, ce frumos!
Cum a fost la serviciu… mmmm… biiinee… inimioare… purceluși!!!
Duminica, la cinci vorbesc cu maica-mea! Ați reținut verbul? VORBESC!
Are 83 și ani și e aproape pierdută în toptanul asta de semne, butoane, încruntări, inimioare și floricele! Are în sertar cinci, da, da, 5 (cinci) telefoane mobile pe care am încercat să o învăț să le folosească. În zadar! Timpul ei era ăla in care te rujai ca să cobori până la “Alimentara”, timpul în care de la etajul trei până la parter te întâlneai cu cel putin doi vecini și o vecină cu care schimbai câteva cuvinte, timpul în care râsetele însemnau ceva mai mult decât LOL și florile primite erau reale, știti voi, din alea cu petale căzătoare și miros.
I-am schimbat cu forța telefonul cu fir din ăla cârlionțat cu unul cordless, dar asta nu o convinge ca e posibil să se depărteze de bază atunci când îl folosește. Dacă o sun și nu răspunde, îmi motivează că nu a auzit pentru ca nu era lângă aparat. După zece ani, înca nu mă crede că poate lua cu ea receptorul în bucatărie sau oriunde în casă. Am renunțat! La fel cum și ea a renunțat la ideea de a înțelege ce altceva e internetul decât o mare carte de telefoane în care poți găsi lucruri interesante despre foștii vecini sau colegi demult pensionari. Mi-a mărturisit că e bucuroasă că nu trebuie să mai meargă la serviciu pentru că toată combinația asta de butoane, ecrane, informații, sisteme și alte neologisme de “genul tehnic” ar fi doborât-o!
Cercuri, pătrate, triunghiuri omuleți râzători, semnale, iluzii… toate nu fac altceva decăt să ne creeze o falsă impresie de conexiune, de interdependență, dar de fapt am senzația că încet, încet SECOND LIFE, jocul ăla care prinsese grozav prin anii 2000 începe să semene a realitate… SECOND CHANCE, SECOND HAPPINESS…
Mai trag un ochi pe FB, mai un mail… ha! ha!ha! Ce funny, ce frumi, ce ne distrăm!
Ia ce postare misto cu mâncare, mmmmm… aaaa și ce marfă e în Malta… woooooow!
Am obosit! Omuleț somnoros… închid messengerul!
Inimioare. Pupici… inchid mail-ul!
Omuleț care sforăie… adorm!
Ce zi fumoasă!😜❤️💋
Comenteaza cu profilul facebook