Poliţistul pedofil Eugen Stan din Bucureşti, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare

Fostul poliţist Eugen Stan din Bucureşti, acuzat de 18 infracţiuni de agresiune sexuală, a fost condamnat, vineri, la 20 de ani de închisoare de Curtea de Apel Bucureşti, iar decizia instanţei este definitivă.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, condamnarea lui Eugen Stan la 20 de ani de închisoare, fiind mărită cu un an pedeapsa primită de fostul poliţist în prima instanţă.

Decizia magistraţilor este definitivă.

În luna lulie a acestui an, Judecătăria Sectorului 6 l-a condamnat pe Eugen Stan la 19 ani de închisoare.

Poliţistul Eugen Stan de la Brigada Rutieră a Capitalei a fost trimis în judecată, în 15 iunie 2018, de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru 18 infracţiuni de agresiune sexuală. Faptele au fost comise în perioada 2 noiembrie 2009 – 5 ianuarie 2018, victimele având vârste cuprinse între 5 şi 38 de ani. Poliţistul le urmărea spre blocurile în care locuiau, infracţiunile fiind săvârşite în scara imobilelor sau în liftul acestora.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

Eugen StanEugen Stan condamnatFostul poliţist Eugen Stanpolitist pedofilpolitistul violator condamnat
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes