PROTESTUL avocaților faţă de condamnarea avocatului Robert Mihăiţă Roşu în dosarul Ferma Băneasa

Zeci de avocaţi au protestat luni, la Curtea de Apel Bucureşti, faţă de condamnarea avocatului Robert Mihăiţă Roşu în dosarul Ferma Băneasa, ei având mai multe pancarte pe care scria “Respectarea prezumţiei de nevinovăţie”, „Garantarea libertăţii exercitării profesiei”, “Alinierea justiţiei penale la rule of law”.

Zeci de avocaţi au participat luni la un protest în interiorul Curţii de Apel Bucureşti, aceştia fiind nemulţumiţi de condamnarea unui coleg, este vorba de avocatul Robert Mihăiţă Roşu, care trebuie să ispăşească o pedeapsă de cinci ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa.

Avocaţii aveau pancarte pe care scria: “Tratarea părţilor şi avocaţilor cu respectarea demnităţii umane”, “Alinierea justiţiei penale la rule of law”, “Interzicerea identificării avocatului cu clientul”, “Motivarea hotărârii la data pronunţării”,” #AlăturideRobert”, “Respectarea prezumţiei de nevinovăţie”, “Garantarea libertăţii exercitării profesiei” , “Avocaţii nu vor fi identificaţi cu clienţii sau cu cauzele clienţilor atunci când îşi exercită atribuţiile lor profesionale” (Articolul 18 al Principiilor de bază ale Rolului Avocatului, adoptate la Congresul al optulea al Naţiunilor Unite despre Prevenirea Crimei şi a Tratamentului Delincvenţilor, Havana, Cuba 27 august – 7 septembrie 1990)”.

Represiunea de natură penală asupra avocatului

Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) a reacţionat la sfârşitul săptămânii trecute după condamnarea avocatului Mihăiţă Roşu în dosarul Ferma Băneasa, calificând drept inacceptabilă ”represiunea de natură penală asupra avocatului pentru consultaţiile şi susţinerile făcute în calitate de reprezentant”. UNBR anunţă că va sesiza Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii pentru a verifica felul în care au fost administrate probele în această cauză, relatează news.ro.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reacţionat după ce Uniunea Naţională a Barourilor din România şi-a manifestat dezacordul faţă de condamnarea avocatului, precizând că discursul public la adresa serviciului public al justiţiei ar trebui să se caracterizeze prin rigoare, echilibru şi o minimă echidistanţă din partea tuturor persoanelor implicate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat joi verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la şapte ani de închisoare, israelienii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prinţul Paul – trei ani şi patru luni, iar avocatul Robert Mihăiţă Roşu – cinci ani. De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. ICCJ i-a obligat pe cei condamnaţi la plata mai multor sume de bani, iar terenurile revin statului român.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

avocat robert rosucondamnare avocat robert mihaita rosudosarul baneasaprotest avocati condamanre robert rosuprotestul avacatilor
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes