PSD, PNL și UDMR vor cere vot pentru moțiunea de cenzură pe 1 octombrie. Orban a convocat deja Plenul reunit. PSD, joc de glezne

Moţiunea de cenzură USR PLUS – AUR ar putea fi citită, joi, în plenul reunit.

Plenul Parlamentului, convocat de preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Anca Dragu şi Ludovic Orban, în care ar putea fi prezentată moţiunea de cenzură iniţiată de USR PLUS şi AUR, se întruneşte joi, de la ora 16,00.

PSD, PNL și UDMR vor cere vot pentru moțiunea de cenzură pe 1 octombrie, anunță joi dimineață Antena 3, citând surse parlamentare.

Potrivit surselor citate, au existat presiuni mari din partea liderilor PNL asupra membrilor Birourilor Permanente pentru a se putea asigura cvorumul la ședință. Singura soluție identificată a fost participarea parlamentarilor PSD la ședința BPR-urilor. De altfel, liderii PSD au evitat să facă declarații publice privind participarea la ședința BPR-urilor a paralmentarilor săi. Pe surse, social-democrații au recunoscut că vor participa la ședință pentru a asigura cvorumul.

Astfel, liderul de grup al PNL, Florin Roman va propune în ședința Birourilor Permanente reunite un calendar prin care dezbaterea și votul moțiunii de cenzură să se facă pe 1 octombrie. Liberalii se folosesc de prevederea constituțională care spune că dezbaterea moțiunii de cenzură se face după trei zile de la citirea în plen.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat miercuri că a luat decizia, împreună cu preşedintele Senatului, de a convoca plenul Camerelor reunite, menţionând că este o obligaţie constituţională.

Obligații constituționale

‘Am luat decizia astăzi de a convoca plenul Camerelor reunite, împreună cu preşedintele Senatului. Vreau să fac câteva precizări, ca să fiu foarte bine înţeles: convocarea făcută de preşedinţii celor două Camere nu cuprinde ordinea de zi, nu este regulamentar ca preşedinţii, când fac convocarea plenului Camerelor reunite, să stabilească propunerea de ordine de zi. Pentru stabilirea proiectului ordinii de zi, vom convoca Birourile permanente reunite, care, în conformitate cu prevederile articolului 15 din regulamentul şedinţelor comune, au acest atribut de a stabili proiectul ordinii de zi. Este o obligaţie constituţională a preşedinţilor celor două Camere aceea de a convoca plenul pentru a permite respectarea Constituţiei’, a afirmat Orban.

Orban a precizat că, chiar dacă nu se întruneşte cvorumul la şedinţa Birourilor permanente reunite, şedinţa plenului se va desfăşura.

‘Odată convocată, şedinţa se desfăşoară (…), plenul este suveran’, a adăugat el, menţionând că plenul are capacitatea de a vota ordinea de zi. Ludovic Orban a susţinut că nu este nevoie de cvorum la şedinţa de plen pentru citirea moţiunii de cenzură.

Nu este prevăzută necesitatea cvorumului la citirea moţiunii de cenzură. Cvorumul este necesar la acele şedinţa la care se adoptă legi, hotărâri, moţiuni‘, a explicat Orban.

Liberalii nu participă, PSD așteaptă

Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, că parlamentarii PNL vor fi mandataţi să nu participe la plenul reunit convocat de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului sau la şedinţele Birourilor permanente reunite în care se va discuta calendarul moţiunii USR PLUS – AUR, până la verificarea legalităţii semnăturilor de pe moţiune, considerând că aceasta a fost depusă nelegal.

‘Decizia firească este să fie așteptată decizia CCR. Nu putem să dezbatem moțiunea ca apoi să vină CCR să spună ca nu a fost constituțională. Avem o țară de guvernat și e nevoie de stabilitate și responsabilitate: începe școala, vine valul 4 al pandemiei, facturile la energie au crescut și trebuie soluții; nu avem timp de jocuri pentru copii răsfățați sau interesați exclusiv de calculul alegerilor interne și atat.’, a scris Alina Gorghiu, joi dimineață, pe pagina sa de Facebook.

Prim-ministrul a sesizat Curtea Constituţională cu privire la existenţa unui conflict între Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură. Nici grupul parlamentar al minorităţilor naţionale nu va participa la niciuna dintre şedinţele de plen pe tema moţiunii de cenzură, demers care nu este pe agenda românilor, după cum a declarat deputatul Varujan Pambuccian.

De asemenea, Partidul Social Democrat anunță că așteaptă decizia Curții Constituționale pentru că atât Florin Cîțu, cât și Ludovic Orban au acționat cu vicii de procedură privind moțiunea de cenzură.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

motiune de cenzura plenul reunit vot motiune de cenzura
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes