Rareș Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL, a declarat, într-un interviu acordat lui Victor Ciutacu, la emisiunea „Punctul Culminant” că este „exclus” ca actuala coaliţie să se rupă în aceste condiţii.
Cu o zi înainte, Rareș Bogdan a declarat că “dacă social-democrații vor încerca în continuare să fie „șmecheri” și să atace miniștrii liberali, iar „guvernarea va bălti”, atunci la finalul anului PNL va căuta „altă formulă” de a alcătui un Guvern fără PSD.
Joi seara, el și-a nuanțat declarația: „Exclus! Nici nu se pune problema. Ar trebuie să fim extrem de maturi, de calmi şi să înţelegem că singura şansă pentru cele două partide main-stream PNL şi PSD este să guverneze împreună în acest moment, chiar dacă sunt o mulţime de lucruri care ne despart, chiar dacă au fost 32 de ani de bătălii politice, cu mici reprize de pace, chiar dacă în ultimii şapte ani radicalismul din cele două tabere – tabăra liberală şi tabăra PSD – atinseseră cote paroxistice.
Singura şansă pentru România este ca această coaliţie să funcţioneze în interesul naţional al României.
Crizele, dacă ar fi să le enumerăm, este cea a preţului la energie, cea economică legată de energie şi indiscutabil pericolele care vin de la Răsărit. De altfel, când am gândit această coaliţie nu vă ascund că una dintre motivaţii a fost tocmai pentru că deja se arătau nori negri (dinspre Est). Să sperăm că rămân doar la stadiul de ameninţare, la stadiul de tatonare şi nu mai mult decât atât. România avea nevoie de o majoritate”, a mai susținut Rareş Bogdan, la România TV.
Despre cererile de demisie din partea ambelor tabere, el a mai spus:
”Nu vreau să mă uit la ceea ce ne poate despărţi sau la ceea ce ne poate crea o problemă în funcţionare coaliţiei. Mă interesează ceea ce ne uneşte. Interesul naţional nu trebuie să fie o butadă caducă, perimată. Trebuie să fie reală.
Ce am spus eu la un an de zile (…) Sigur că mi-aş dori să fie şapte ani. Mi-aş dori să funcţioneze şi să venim cu lucruri care nu s-au făcut atâta timp, dar la un an de zile haideţi să facem o evaluare. Nu o să vin să evaluez miniştrii PSD, că nu e treaba mea. Îi evaluează premierul şi eu împreună cu colegii mei din conducerea PNL, sub bagheta premierului, analizăm prestaţia celor opt miniştri ai PNL şi a măsurilor”, a mai precizat Rareş Bogdan.
Tăierea pensiilor speciale
”Aş tăia pensiile speciale de la securişti, cum le ziceţi dumnevoastră, la procurori, militari. Toate! Dar nu pot, pentru că sunt un om într-o coaliţie. Am spus foarte clar. În schimb, trebuie să avem grijă de cei care sunt pe pensie.
Eu sunt încasator pentru că România a tăiat pentru 72 de ore pensiile speciale, după care au fost atacate la CCR”, a mai spus europarlamentarul liberal.
Aderarea la Schengen
În finalul interviului, Rareş Bogdan a afirmat că, după intervenția sa în plenul Parlamentului European, de miercuri, Emmanuel Macron i-a dat asigurări că România intră în Schengen pe extinderea viitoare.
”Cu siguranţă, lucrurile vor evolua. Nu vă pot spune mai mult, dar sper să fie surprize plăcute pentru ţara dumneavoastră”, i-a transmis președintele Franței Emanuelle Macron. ”A fost foarte amabil, foarte plăcut”, a conchis europarlamentarul liberal Rareş Bogdan.











Comenteaza cu profilul facebook