Ora de vară 2022 – În acest an, România trece la ora de vară în ultimul weekend din luna martie. Astfel, în noaptea dintre 26 și 27 martie, adică noaptea dintre sâmbătă și duminică, ceasurile românilor vor fi date cu o oră înainte.
Aceasta este și singura zi din an în care noaptea este mai scurtă, drept urmare vom dormi mai puțin. Noaptea dintre 26 și 27 martie are doar 23 de ore, iar ora 3.00 devine ora 4.00.
În România, ora de vară a fost introdusă încă din 1932, însă ulterior, după aproape zece ani, în 1943, aceasta a fost suspendată. Ora de vară a revenit în România în 1979, iar având în vedere avantajele ei, în anul 1996, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.
Astfel, oficial, din 1997, ora de vară începe în România în ultima duminică din martie şi se încheie în ultima duminică din octombrie, la fel ca în toate ţările europene.
Ora de vară influențează organismul
În ceea ce privește beneficiile pe care le oferă trecerea de la ora de iarnă la ora de vară, specialiștii spuneau că aceasta este benefică pentru agricultură, dar și pentru populație. Astfel, oamenii se pot bucura mai multe ore de lumina naturală a soarelui.
Pe de altă parte, pentru unele persoane, trecerea la ora de vară nu este atât de benefică. Mai multe studii au demonstrat că sunt persoane care resimt oboseală, sau care suferă de insomnii din cauza modificării orei.











Comenteaza cu profilul facebook