Politica

UDMR trece pe dreapta. ”Acolo unde se poate”, spune Kelemen Hunor

Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a declarat, joi, la reuniunea preşedinţiei Grupului PPE, că după alegerile locale şi parlamentare este nevoie de crearea unei stabilităţi politice. El a susținut că după alegerile locale din 27 septembrie trebuie căutate alianţe cu PNL „acolo unde se poate”.

”Noi, în România, (…) în acest moment avem o problemă importantă care se poate rezolva doar la noi acasă, sigur, cu sprijinul vostru. Noi de opt ani de zile suntem într-o criză politică permanentă. Am avut zece guverne în opt ani de zile. Vă daţi seama ce se poate realiza cu zece guverne în opt ani de zile. De aceea, după alegerile locale şi parlamentare avem obligaţia de a crea stabilitate politică. Fără stabilitate politică pentru patru ani de zile sau pentru opt ani de zile – eu încerc să mă gândesc pe termen lung – va fi greu să avem succes în România. De aceea, după alegerile locale trebuie să căutăm alianţe împreună cu PNL acolo unde se poate. După alegerile locale avem nevoie de o stabilitate, de o majoritate parlamentară, avem nevoie de proiecte şi priorităţi foarte clare, proiecte tehnice bine creionate, altfel degeaba avem 80 de miliarde la dispoziţie. Fără proiecte, fără prioritizarea acestor proiecte, fără stabilitate politică, fără solidaritate şi fără dialog va fi greu şi, din acest punct de vedere, discutând cu colegii din PNL, cu Ludovic, cu ceilalţi colegi din PNL, mi-am dat seama că în această perioadă nu avem încotro decât să căutăm împreună în anii care urmează o ieşire din această criză”, a spus Kelemen Hunor, la reuniunea preşedinţiei Grupului PPE, ”Solidari pentru redresarea Europei”, desfăşurată în sistem videoconferinţă.

Pentru prima oară Hunor a susținut că UDMR şi PNL au deziderate şi scopuri comune:

”Cel mai important lucru pentru fiecare dintre noi, indiferent că suntem din UDMR sau colegi în PNL, este să asigurăm o dezvoltare sustenabilă în România, în ţara noastră, pentru fiecare om, pentru fiecare cetăţean şi de aceea eu văd că în perioada imediat următoare trebuie să încercăm să creştem încrederea între noi, fiindcă au fost probleme în trecut, dar trebuie să ne întoarcem spre viitor şi UDMR – un membru foarte vechi în PPE şi sunt convins că un membru credibil – va fi un partener şi succesul nostru va fi şi succesul PPE, succesul României va fi şi succesul Europei şi vom căuta să acordăm sprijin şi să facem parte din soluţie în anii care urmează pentru ţara noastră”, a mai spus preşedintele UDMR.

Alte știri de interes

Cîţu, despre majorarea cu 40% a pensiilor susţinută de PSD: De unde atâta tupeu şi atâta cinism?”

Mihnea Tudor

Ciolacu, mesaj pentru Guvern: Copiii vor să facă şcoală, copiii nu au culoare politică

Mihnea Tudor

Cioloș către Anisie: Ia-ți pepsiglasul și te du! Ministerul Educaţiei nu ştie ce vrea

Saghin Cristian

Ciolacu – vânzător de cârnați; Stănescu – tractorist; Manda – vânzător de bilete. Deputatul Rădulescu-Mitralieră a izbucnit la adresa foștilor colegi: Uniți prin nulitate, incultură și analfabetism

Mihnea Tudor

Adrian Zuckerman, la comemorarea evenimentelor de la 11 septembrie: Am învins şi vom continua să învingem duşmanii libertăţii

Mihnea Tudor

Victor Ponta, rezultat test COVID-10. ”Este însă corect să fac câteva precizări”

Gloria Pascu

AEP: Doar câteva mii de români din Diaspora au optat pentru votul prin corespondenţă

Saghin Cristian

Pe 7 septembrie începe perioada electorală: Calendar electoral complet, alegeri parlamentare

Mihnea Tudor

Mihai Tudose, despre explicaţiile lui Bode privind accidentul: Se face inventarul la proşti sau ce?

Mihnea Tudor

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »