România pierde aproape 400 de locuitori în fiecare zi, o statistică alarmantă care se traduce în pierderi economice, sociale și culturale majore pentru țară, susține deputatul liberal Robert Sighiartău, într-un comunicat de presă remis stiripescurt.ro. ”În fiecare an, pierdem echivalentul unui oraș cât Piteștiul, iar până în 2050, numărul de locuitori din România se va reduce la 14 milioane. Aceste cifre sunt tulburătoare și trebuie să ne mobilizeze pentru a lua măsuri concrete în vederea combaterii declinului demografic” explică politicianul.
Consecințele acestei situații sunt multiple și grave. Reducerea populației duce la îmbătrânirea accelerată a societății și la dificultăți de adaptare. Duce la scăderea forței de muncă, a numărului de contribuabili și a veniturilor bugetare, concomitent cu creșterea cheltuielilor în domeniul sănătății.
Practic, vom avea costuri din ce în ce mai mari, iar venituri din ce în ce mai mici. În ultimă instanță, scăderea și îmbătrânirea populației vor duce chiar la diminuarea influenței politice și economice a României pe plan internațional, ca o țară din ce în ce mai mică și mai puțin relevantă.
Propunere legislativă
”Pentru a combate această situație, am propus un pachet legislativ amplu care cuprinde mai multe inițiative ce vizează sprijinirea familiilor, încurajarea natalității și protejarea copiilor”, anunță Robert Sighiartău.
Familii mari, taxe mici. Reduceri fiscale pentru familiile numeroase.
”Alături de colega mea, Maria-Daniela Calista și cu susținerea parlamentarilor PNL, am inițiat o propunere legislativă ce va avea impact pozitiv major asupra tinerelor familii din România. Vizăm deduceri personale din venitul net lunar din salarii pentru acei contribuabili care au persoane în întreținere.
Astfel, contribuabilii care au una, două sau trei persoane în întreținere – soție, copii, rude – vor beneficia de deduceri egale cu valoarea corespunzătoare unuia, a două, respectiv trei salarii de bază minim brut garantate în plată pe anul respectiv. Pentru cei ce au patru sau mai multe persoane în întreținere, deducerea va fi valoarea a patru salarii minime.
Aceasta este o măsură care poate reduce povara financiară pentru familiile cu mai mulți copii și poate sprijini creșterea și dezvoltarea sănătoasă a acestora. Proiectul a fost depus în 23 martie 2022 la Senatul României”, se arată în document.
Masă caldă pentru copii. Nicio zi fără o masă caldă, la creșă și grădiniță
Proiectul de lege pentru asigurarea mesei calde în învățământul preșcolar este o inițiativă importantă pentru a sprijini familiile cu copii și pentru a încuraja frecventarea timpurie a școlii. Este vorba despre asigurarea unei mese calde în creșele și grădinițele de stat, particulare sau confesionale, astfel încât toți copiii să beneficieze de acest avantaj.
În prezent, mulți părinți nu își permit să plătească separat masa zilnică a copiilor la creșele și grădinițele de stat sau private, ceea ce îi privează pe copiii lor de o educație preșcolară de calitate. În acest sens, proiectul de lege prevede acordarea unei mese calde în valoare de 15 lei/zi, sumă care va fi indexată anual cu rata inflației, pentru toți copiii din școlile și grădinițele acreditate ori autorizate.
Proiectul poate contribui la îmbunătățirea nutriției copiilor noștri și dezvoltarea lor viitoare. De asemenea, acest proiect poate reduce povara financiară a familiilor cu copii, încurajând astfel și creșterea natalității.
Alocații dublate pentru părinții singuri. Sprijin crescut pentru familiile monoparentale.
Singur nu înseamnă fără ajutor! În cadrul Campaniei #ViațăpentruRomânia, am propus dublarea nivelului alocațiilor pentru familiile monoparentale.
În situația unui singur părinte care îngrijește un copil, nivelul va fi în jur de 220 lei, la doi copii, alocația pentru familie va fi de 430-450 lei, la trei copii, alocația pentru familie va urca la 640-670 lei, iar la patru sau mai mulți copii în îngrijirea unui singur părinte, alocația pentru familie va fi între 850-899 lei.
Curse școlare gratuite. Alături de copiii noștri în fiecare călătorie.
Pentru că siguranța copiilor noștri este o prioritate, am luat măsuri concrete pentru a facilita transportul în siguranță al elevilor din învățământul primar la școală. Legea 249/2021, inițiativă legislativă susținută în campania noastră #ViațăpentruRomânia, prevede că din anul școlar 2022/2023, elevii din învățământul primar de stat, particular sau confesional, din orașele și municipiile României, vor beneficia de curse școlare gratuite.
Acest proiect de lege are un impact major asupra vieții copiilor noștri și asupra comunităților din care aceștia fac parte. Reducem presiunea pe timpul părinților, contribuim la decongestionarea traficului, iar copiii vor fi transportați în condiții de siguranță, fără riscul de a fi expuși la pericolele străzii.
Este important să subliniem că această inițiativă legislativă vine în sprijinul familiilor cu venituri reduse, care nu își pot permite să plătească transportul copiilor la și de la școală. Bugetul de stat va acoperi cheltuielile pentru aceste curse școlare, prin transfer către unitățile administrativ-teritoriale. Astfel, asigurăm accesul egal la educație și contribuim la reducerea inegalităților sociale.
Kiss & Go. Lasă copilul la şcoală în siguranță
Programul Kiss & Go este o inițiativă menită să îmbunătățească siguranța rutieră a copiilor și să reducă aglomerația în trafic din jurul școlilor. Programul este conceput pentru a oferi familiilor un spațiu sigur și convenabil pentru a ridica sau lăsa copiii.
Zona Kiss & Go este o zonă de oprire pe termen scurt, în care șoferii au permisiunea să oprească și să staționeze pentru o perioadă scurtă de timp – nu mai mult de două minute – în timp ce elevul coboară sau urcă în mașină, astfel încât copiii să poată merge între mașină și școală în siguranță. Programul este implementat de consiliul local.
Zona funcționează în timpul orelor de vârf, permițând părinților să staționeze în mașini timp de până la două minute în imediata apropiere a școlii. Această zonă nu este un loc de parcare, iar amenzi și puncte de penalizare se aplică dacă șoferul părăsește vehiculul nesupravegheat.
În momentul de față, astfel de zone sunt implementate sporadic, dar se impune generalizarea acestei practici, care s-a dovedit utilă și eficientă.
Card de reduceri pentru familiile numeroase. Recunoaștere legală și facilități
Am susținut și promovăm în continuare inițiativa lui Matei Dobrovie de recunoaștere socială a familiilor numeroase şi de definire a acestora în legislație, după modelul altor state europene precum Spania, Franța şi Belgia. Credem că ea rămâne relevantă și valoroasă, mai ales în contextul unei crize în continuă desfășurare, cea a declinului demografic. Inițiativa are ca scop sprijinirea familiilor mai vulnerabile prin definirea pentru prima dată în România a conceptului de “familie numeroasă” și oferirea de beneficii și facilități prin intermediul unui card public emis de către administrația publică sau prin intermediul unui card privat oferit de către parteneri privați. Aceste beneficii și facilități pot include tichete de reducere pentru achiziționarea de mașini cu mai mult de cinci locuri, reduceri sau gratuități la medicamente și la articole pentru copii și alte avantaje similare.
Proiectul de lege propune introducerea unor condiții obligatorii pentru a beneficia de facilitățile oferite, printre care: cel puțin unul dintre părinți trebuie să aibă un loc de muncă și să se ocupe de îngrijirea și supravegherea a cel puțin trei copii, să aibă capacitate deplină de exercițiu; condiția vârstei maxime de 18 ani (sau cel mult 21 de ani în cazul continuării studiilor) pentru cei trei copii care fac parte din familia numeroasă, împreună cu condiția școlarizării obligatorii a copiilor și restricții clare privind numărul de absențe permise. Măsura are ca scop și prevenirea abandonului școlar al copiilor din familiile numeroase din cauza cheltuielilor crescute.
”Aceste proiecte și măsuri nu sunt singurele pârghii în politicile de redresare demografică. În Campania #ViațăpentruRomânia am propus și vom propune mai multe inițiative complementare. Toate acestea sunt prime măsuri ce trebuie să facă parte dintr-o lungă campanie care să vizeze politici directe și indirecte de stimulare a natalității pentru că viitorul României este în joc”, mai susține deputatul Robert Sighiartău.
Comenteaza cu profilul facebook