Google, parte a grupului Alphabet, a distrus în mod intenţionat dovezile de pe chat ale angajaţilor, în litigiile antitrust din California, şi trebuie să plătească sancţiuni şi să se confrunte cu posibile penalităţi la proces, a decis marţi un judecător din SUA, transmite Reuters.
Judecătorul de district american James Donato din San Francisco a declarat în decizia sa că Google nu şi-a respectat obligaţiile sale de a păstra înregistrările.
Hotărârea face parte dintr-un litigiu multidistrict care include o acţiune colectivă a consumatorilor cu până la 21 de milioane de rezidenţi; 38 de state şi Districtul Columbia; şi companii, inclusiv Epic Games şi Match Group.
Consumatorii şi alţi reclamanţi contestă presupusul monopol al Google pentru distribuirea de aplicaţii mobile Android, acuzaţii pe care Google le-a negat.
Reclamanţii pretind daune totale de 4,7 miliarde de dolari.
Judecătorul le-a cerut avocaţilor reclamanţilor ca până pe 21 aprilie să furnizeze o sumă din onorariile legale, pe care o solicită ca sancţiune.
Separat, reclamanţii vor avea şansa să-l îndemne pe Donato să spună juraţilor că Google a distrus informaţii care îi sunt nefavorabile.
El a spus că doreşte să vadă ”situaţia actuală”, într-o etapă ulterioară a cazului.
”Google a încercat să minimizeze problema şi a arătat o atitudine dispreţuitoare, neadaptată la gravitatea comportamentului său”, a spus judecătorul.
Un purtător de cuvânt al Google a declarat marţi că compania a pus la dispoziţie peste trei milioane de documente, inclusiv mii de chat-uri”.
Într-un dosar în instanţă de anul trecut, avocaţii Google au spus că compania a luat ”măsuri serioase pentru a păstra conversaţiile relevante”.
Avocaţii care îi reprezintă pe reclamanţi nu au avut niciun comentariu imediat.
Avocaţii au spus că caută comunicare prin mesagerie instantanee ”cu privire la subiectele de la baza” litigiului, conform dosarelor lor. Potrivit acestora, Google şterge înregistrările de chat la fiecare 24 de ore şi ”a făcut acest lucru chiar şi după ce a început acest litigiu”.
Judecătorul a stabilit că Google ”a lăsat angajaţii în mare parte singuri pentru a determina ce comunicări prin Chat ar putea fi relevante” pentru litigiu.
Procesul este programat să înceapă în noiembrie. Google contestă separat acuzaţiile într-un caz antitrust al Departamentului de Justiţie al SUA din Washington, D.C., privind distrugerea înregistrărilor de chat.
Comenteaza cu profilul facebook