Să fii overthinker nu e neaparat un lucru pozitiv, nici măcar unul cool, e o chestie ca oricare alta, exact așa cum unii sunt ultrasensibili la durere și nu suportă ideea unei zgârieturi superficiale fără a da ochii peste cap, așa mintea unui overthinker nu poate concepe că nu pentru toate întrebările există răspunsuri, că nu toate problemele au soluții, la fel cum nu toate reacțiile au explicații logice.
Credeți-mă nu e amuzant deloc ca în miezul nopții, atunci când te gândești că, gata, ți-ai făcut porția și poți să închini steagul, să auzi o voce poruncindu-ți abrupt…
– SCOAL’!
– Ce’ai? Ce vrei?
– Bă, da’ ce-a vrut ăla să zică atunci când a mormăit “ Hmmmm!” și de ce a făcut el asta?!
– Las’, rezolvăm mâine, n-a vrut să zică nimic!
– Ei, n-a vrut! A vruuuut! Da’ ce?
– Băi, ești culmea, DORMI!
– Stai, da’ cât ai dat pe papucii ăia roșii, ți-ai amintit?
– Băi, mă leși!
– Stai, stai, da’ mai ții minte când i-ai răspuns ăluia că o fi el un broscoi, dar tu nu ești tu prințesa care să-l pupe? Nașpa răspuns! Se putea mai bine, ăsta se poate interpreta! Poate nu l-a auzit! Poate îl poți schimba și mai era și cântecul ăla pe care nu ți-l poți aminti și personajul ăla enervant care….
– BĂĂĂĂĂI, GATAAAAAAA!
– Ce’ai? Ce țipi așa?
– Nik, n-am! Dormi, naibii, odată!
– Da’ cântecelul ăla cum era! Stai, nu-mi zice, îmi amintesc imediat… mmmmm… uuuu… aaa, ba nu, aaaaa… uuu… da, așa era! Da’ tu mai ții minte versurile? Băi, alea versuri, nu rahaturile de…
– GAAAAAATAAAAAA!!! DORMI!
…
Așa-s amintirile, unele vin peste tine, teleap-teleap, abia răscolind-ți puțin gândurile, altele tropăind pe scări atunci când dau buzna ca niște copii gureși după o zi de joacă în soarele verii, iar altele, eh, altele te doboară, ca o herghelie de cai sălbatici care năvălesc de niciunde peste liniștea pe care o credeai intangibilă. Asta dacă ai crezut vreodată că ai puterea să uiți.
Pe vremea, frumoasă, dacă ar fi să mă uit acum in urmă, când încă mai aveam puterea să sufăr din iubire, citisem undeva, deh, lecturi de femeie, că dacă vrei să vindeci tot alaiul ăla de boceli din tine, bine ar fi să decizi să te rupi cu totul de ceea ce ți-a provocat suferința și să încerci să uiți absolut tot. Unul dintre sfaturi era să renunți la orice lucru care ți-ar putea aduce aminte de “omul rău”, eventual închizând într-o cutie acele obiecte, exact ca pe o mumie într-un sarcofag. Ca un fel de înmormântare mică.
Acum vă pot mărturisi că undeva există o cutiuță mică din metal în care stau ferecate o crenguță uscată dintr-un zarzăr înflorit și o scoică. Abia acum realizez la cât de puțin se poate reduce o iubire. O crenguță uscată de zarzăr și o scoică.
– Dormi?…
Comenteaza cu profilul facebook